Scandal cu „aparate kamikaze” în Israel. Angajați ai unui producător de drone, inculpați pentru că au făcut teste pe soldați armeni

Data actualizării: Data publicării:
orbiter

Zece angajaţi ai constructorului israelian de drone Aeronautics vor fi inculpaţi pentru că, la cererea unor clienţi azeri, au testat un astfel de aparat kamikaze fără pilot împotriva unor soldaţi armeni, au indicat Ministerul Justiţiei şi presa din Israel, potrivit AFP, transmite Agerpres.



„Aeronautics şi zece dintre angajaţii săi au fost informaţi că vor fi inculpaţi'', a anunţat Ministerul Justiţiei.

Preşedintele-director general al Aeronautics, Amos Mathan, şi alţi responsabili ai companiei sunt suspectaţi că „au obţinut ceva în mod fraudulos, în circumstanţe agravante'', a indicat ministerul.

Ancheta vizează „un acord pe care compania l-a încheiat cu un client (...) din străinătate'', menţionează comunicatul emis miercuri, care nu oferă alte detalii din cauza restricţiilor impuse de cenzură.

Conform presei israeliene, cazul datează din 2017. Reprezentanţi ai Aeronautics lucrau la un contract în Azerbaidjan, unde gazdele lor le-au cerut să facă o demonstraţie a capacităţilor dronei Orbiter 1K, care poate transporta cu o mică încărcătură explozivă, test ce urma să aibă loc unde se aflau soldaţi armeni.

Potrivit informaţiilor de presă, doi dintre angajaţii Aeronautics au refuzat să dea curs cererii, însă un responsabil al companiei a acceptat.

Doi soldaţi armeni au fost răniţi uşor în incident.

Aeronautics nu a răspuns întrebărilor adresate de AFP, dar a negat că ar fi vizat soldaţi armeni.

Azerbaidjan şi Armenia îşi dispută regiunea separatistă Nagorno-Karabah, enclavă cu majoritate armeană, alipită în 1921 de autorităţile sovietice Azerbaidjanului. Nagorn-Karabah şi-a proclamat unilateral independenţa în 1991, cu sprijinul Armeniei.

Guvernul de la Baku a ameninţat în repetate rânduri că va recuceri enclava prin forţă. Armenia, aliată a Moscovei, a promis că va respinge orice ofensivă militară.

Azerbaidjan, ţară musulmană având frontieră cu Iran şi ale cărei cheltuieli militare depăşesc întregul buget de stat al Armeniei, este un mare client de tehnologie militară israeliană. 

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...