Galerie Foto Săptămâna în care viața s-a oprit în Dubai. Luxoasa metropolă a experimentat în premieră haosul, cozile la mâncare și apa până la brâu

Data actualizării: Data publicării:
dubai-pagube-inundatii-profimedia10
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images

Imaginile din această săptămână din Dubaiul inundat au fost descrise ca apocaliptice de locuitori acestei metropole însorite din deșert care nu au mai trăit o astfel de experiență până acum. Orașul nu a mai avut parte de un dezastru natural de o asemenea amploare, iar distrugerile lăsate în urmă de furtună arată haosul și vulnerabilitatea metropolei. Viața s-a oprit în Dubai în această săptămână, conchide un reportaj CNN realizat acolo.

Inundațiile au făcut prăpăd în această săptămână în țările din Golful Persic. În Oman, 18 oameni și-au pierdut viața în inundații istorice. Zece copii au murit într-un autobuz luat de ape. Alertă de inundații a fost și în Arabia Saudită, Kuweit și Qatar. 

În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. Aeroportul a fost închis după ce pista s-a transformat într-un lac. Pe autostrăzi, șoferii fie au rămas blocați în mașini, fie le-au abandonat, în timp ce la metrou apa le-a ajuns oamenilor până la glezne. Neputând să se întoarcă acasă, unii șoferi au dormit în mașini din cauza drumurilor blocate.

Centrul turistic și financiar s-a blocat. Serviciile de urgență au lucrat non-stop. Haosul care a urmat a fost de scurtă durată, dar a arătat vulnerabilitatea orașului la dezastrele naturale. Imaginile au fost șocante pentru orașul hi-tech, o destinație turistică internațională de top, care se mândrește cu o infrastructură de top la nivel mondial, dar care a cedat în fața dezastrelor naturale. Ploile sunt rare în regiunea Golfului Persic, iar planificarea urbană nu ține cont de probabilitatea  unor furtuni majore.

Planul demografic al Dubaiului e unic. Din cei 3,5 milioane de locuitori ai săi, 92% sunt străini care vin din 200 de țări pentru a locui și lucra în oraș, atrași de scutirile de taxe și stilul de viață relaxat. Dubai este a doua cea mai bună destinație turistică din lume, potrivit unui raport. Peste 17 milioane de vizitatori au fost anul trecut în Dubai, atrași de soarele de pe tot parcursul anului, restaurante și magazinele de lux. Toată lumea a fost afectată de fenomenele meteo extreme din această săptămână.

În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images

În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 1 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 2 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 3 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 4 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 5 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 6 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 7 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 8 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 9 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 10 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 11 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 12 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 13 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 14 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
Mai mulți turiști dromâni au rămas blocați în aeroportul din Dubai, după ce pistele s-au transformat în lacuri și niciun avion nu a mai putut decola sau ateriza. FOTO: Profimedia Images | Poza 15 din 46
Mai mulți turiști dromâni au rămas blocați în aeroportul din Dubai, după ce pistele s-au transformat în lacuri și niciun avion nu a mai putut decola sau ateriza. FOTO: Profimedia Images
Pasageri așteaptă în Aeroportul Internațional din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Foto: Profimedia Images | Poza 16 din 46
Pasageri așteaptă în Aeroportul Internațional din Dubai (Emiratele Arabe Unite). Foto: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 17 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images, Model Release: no | Poza 18 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images, Model Release: no
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 19 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 20 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 21 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 22 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 23 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 24 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 25 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images | Poza 26 din 46
În Dubai, a plouat în 12 ore cât într-un an. FOTO: Profimedia Images
Operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) au fost suspendate marţi timp de 25 de minute din cauza unei furtuni puternice. FOTO: X | Poza 27 din 46
Operaţiunile de pe Aeroportul Internaţional Dubai (DXB) au fost suspendate marţi timp de 25 de minute din cauza unei furtuni puternice. FOTO: X
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 28 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 29 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 30 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 31 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 32 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 33 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 34 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 35 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 36 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 37 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 38 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 39 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Municipality water trucks dump storm water in the sea in Sharjah on April 20, 2024. Four people died after the heaviest rainfall on record in the oil-rich UAE on April 16, including two Filipino women who suffocated inside their vehicle in Dubai
Municipality water trucks dump storm water in the sea in Sharjah on April 20, 2024. Four people died after the heaviest rainfall on record in the oil-rich UAE on April 16, including two Filipino women who suffocated inside their vehicle in Dubai's flooding.,Image: 866470150, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 41 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 42 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 43 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 44 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 45 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images | Poza 46 din 46
Ploile abundente au inundat mai multe zone din Dubai. FOTO: Profimedia Images
,

Autoritățile le-au cerut oamenilor să stea acasă. Mulți însă s-au aventurat să iasă și au rămas blocați pe străzile pline de apă. „Partea înfricoșătoare este că nu ai unde să te duci”, a spus Sofie. Ea a rămas 12 ore blocată pe o șosea plină de apă și a dormit în mașină.

Pe Sheikh Zayed Road, o arteră cu 16 benzi din Dubai mărginită de zgârie-nori,  șoferii au rămas blocați în trafic. În districtul financiar, unde se află sediile regionale ale unora dintre cele mai importante bănci din lume, au fost văzute mașini de lux aproape în întregime sub apă, în timp ce străzile se transformau în lacuri. În portul de agrement din Dubai, o destinație populară pentru vizitatorii occidentali și ruși, mobilierul de la restaurantele și cafenelele din apropiere a luat de inundații. Când apele s-au retras, străzile au rămas pline de moloz. Imagini din presa locală au arătat autostrăzi pline cu mașini abandonate. Abia joi dimineață s-a putut interveni în unele zone pentru îndepărtarea lor până joi dimineață.

Pagubele economice cauzate de furtună ar putea ajunge la miliarde de dirhami, cu impact semnificativ asupra vehiculelor, proprietăților și infrastructurii, a declarat Avinash Babur, directorul executiv al InsuranceMarket.ae, un broker de asigurări din Emiratele Arabe Unite (1 dirham este echivalent cu 0,27 dolari).

„Daunele actuale sunt semnificative, cu efecte notabile atât asupra proprietăților publice, cât și asupra proprietăților private, inclusiv asupra infrastructurii cheie”, a spus el pentru CNN. „Dubai a mai avut parte de furtuni în trecut, dar una cu intensitatea celei de acum a adus noi provocări.”

Volumul apelurilor și întrebărilor pentru companiile de asigurări a crescut de zece ori, a spus el, în timp ce a crescut și cererea de asigurări de locuințe.

Pentru unii locuitori care au rămas blocați în case, fără curent, izolarea le-a amintit de perioada pandemiei. Dependent de turiști și capitalul străin, Dubai a fost unul dintre primele orașe care a renunțat la blocajele anti-Covid. De altfel Emiratele Arabe Unite au fost printre primele țări care atinsese un nivel de vaccinare de 100% în noiembrie 2021. Avinash Babur a spus că situația actuală reprezintă o oportunitate pentru Dubai „de a-și arăta capacitatea de rezistență și de revenire rapidă, așa cum a făcut la pandemie”.

Dependența de smartphone-uri

Unii dintre rezidenții care se bazau pe livrările online de mâncare au fost nevoiți să recurgă la conserve sau rezervele pe care le aveau în frigider. Pentru cei care nu aveau curent a fost și mai rău, deoarece mâncarea li s-a dezghețat în congelator și risca să se strice. Pentru cei ale căror case le-au fost inudate, iar ape le ajungea chiar până la brâu a fost și mai rău. În imaginile distribuite online se vedeau bunuri, mobilier și electrocasnice distruse.

În Emiratele Arabe Unite, locuitorii se bazează pe livrările la domiciliu pentru orice, de la alimente până la combustibil pentru mașini, fenomen care a luat amploare în timpul pandemiei. Într-o zi normală, străzile orașului sunt pline de motocicliști care se grăbesc să facă livrări, dar aceste servicii au fost suspendate în această săptămână. Așa că restaurantele și supermarketurile au devenit supra aglomerate, iar oamenii au ajuns să stea la cozi uriașe, imagini nemaivăzute în Dubai. Unele restaurante au rămas deschise până în zori pentru a satisface cererea.

Locuitorii au reclamat că în unele supermarketuri, unele rafturi erau goale și că lipseau inclusiv alimente congelate și mâncarea ambalată. Serviciile de livrare online s-au reluat abia joi.

Un bărbat de 55 de ani, a declarat pentru CNN că a rămas fără curent și fără apă de marți până vineri în casa lui din cartierul luxos Jumeirah din Dubai. „E o lecția învățată”, a spus el. „pe viitor va fi util un generator”

Pentru copii însă, ploaia nu a fost percepută la fel. Școlile au trecut la învățământul online pentru restul săptămânii, dar unii elevi care nu aveau electricitate în case au fost încântați să-și ia vacanță, neavând unde să âși pună calculatorul la încărcat.

Mai multe videoclipuri devenite virale pe rețelele sociale au arătat o atmosferă de sărbătoare, cu copii țopăind în bărci, în timp ce mai mulți băieți s-au filmat mergând pe jet ski, cu viteză maximă într-un cartier rezidențial: „Doar în Dubai”.

 

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum arată Ștefan Hrușcă acum, la 67 de ani. Artistul este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...