Ruşii au bombardat Memorialul Holocaustului din Kiev

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-0665714743
Memorialul Holocaustului se află în apropierea turnului TV din Kiev, lovit de bombardamentele ruseşti. Foto: Profimedia Images

Bombardamentele ruseşti asupra Kievului au lovit Memorialul Holocaustului Babîn Iar din capitala ucraineană, a declarat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Yermak. Memorialul e situat în apropierea turnului de televiziune din Kiev, lovit şi el în cursul zilei de marţi, informează CNN.

„Încercarea lui Putin de a distorsiona şi de a se folosi de Holocaust pentru a-şi justifica invazia ilegală într-o ţară democrată şi suverană este absolut respingătoare. E simbolic faptul că a început atacul asupra Kievului prin bombardarea memorialului de la Babîn Iar, locul celui mai mare masacru comis de nazişti”, se arată într-un comunicat difuzat de Memorialul Holocaustului din Kiev.

Reprezentanţii Memorialului au reamintit că oraşe precum Kiev, Harkov, Herson sau Mariupol au mai fost supuse bombardamentelor naziste în timpul celui De-al Doilea Război Mondial.

„Acum, ele ard sub loviturile armatei lui Putin, sub falsul şi scandalosul pretext al denazificării Ucrainei şi a poporului ucrainean”, se mai arată în comunicat.

Rabinul Şef al Ucrainei, Moshe Reuven, a condamnat atacul în care trei rachete au căzut în apropierea memorialului Babîn Iar, din Kiev.

„Aici se petrec crime de război”, a spus Moshe Reuven. „Armata rusă, care s-a luptat împotriva fasciştilor în 1941, bombardează acum civilii din Kiev, Harkov, Odesa”, a adăugat rabinul şef al Ucrainei. „Babîn Iar e un loc simbolic, unde se odihnesc 200.000 de vârstnici, femei şi copii nevinovaţi”.

Editor : Mihnea Lazăr

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri