Yakov Gakkel, piesa esențială din mașinăria lui Putin cu care Rusia continuă măcelul din Ucraina. Ce rol joacă firmele britanice

Data actualizării: Data publicării:
metanierul rusesc Yakov Gakkel
Cu toate că livrările de gaze prin conducte au scăzut dramatic, cantitatea de gaz natural lichefiat rusesc importat de Europa cu ajutorul unor nave precum Yakov Gakkel (în poză) a ajuns la un nivel record. Foto: Profimedia Images

Metanierul Yakov Gakkel nu este o navă obișnuită – în afară de forma ei ciudată și tehnologiile avansate pe care le folosește, vasul proiectat pentru transportul gazelor naturale lichefiate (GNL) este și un spărgător de gheață, ceea ce înseamnă că poate naviga apele înghețate ale Oceanului Arctic. Iar cu toate că nava a ajutat Europa să nu rămână fără gaz chiar și după ce Rusia a invadat Ucraina, acest vas deținut și operat de o firmă britanică este și o piesă esențială în mașinăria financiară care susține regimul de la Kremlin, relatează Sky News.

Yakov Gakkel este începutul unei povești despre cum o companie puțin cunoscută din Glasgow a devenit un complice la crimele de război comise de armata lui Vladimir Putin în Ucraina. O poveste care explică parțial de ce Europa și Rusia rămân blocate într-o relație tensionată de dependență economică, chiar și după ce se presupune că au rupt legăturile.

Structura ciudată a navei – o cocă uriașă și o punte foarte mică – este primul indiciu care arată că Yakkov Gakkel este o navă specială.

Metanierele, cargoboturi folosite la transportarea metanului lichefiat, sunt vase extraordinare care au o structură interioară proiectată foarte inteligent astfel încât să le permită să țină cantități imense de gaz natural la temperaturi de aproximativ -163 de grade Celsius.

Sabetta,,Tyumen,Region,,Russia,-,April,4,,2021:,Gas,Carrier
Yakov Gakkel funcționează și ca un spărgător de gheață, ceea ce îi permite să navigheze apele înghețate din Oceanul Arctic. Foto: Shutterstock

Cu toate că lumea se află într-un proces de tranziție înspre energia regenerabilă, gazul natural rămâne una dintre cele mai importante surse de energie.

În prezent, nu există nicio cale ieftină de a face multe produse industriale, de la sticlă și hârtie la chimicale esențiale și îngrășăminte, fără gaz.

Metanierele de tipul navei Yakov Gakkel au făcut ca transportul gazului natural să nu mai necesite conducte lungi, scumpe și vulnerabile care să lege țara importatoare de cea care produce gaz.

Dar Yakov Gakkel poate face ceva ce multe alte metaniere nu pot: coca enormă a navei îi permite să își croiască drum prin gheață, ceea ce înseamnă că poate traversa apele din Cercul Arctic chiar și în lunile reci de iarnă.

Nava circulă între Siberia și Europa, atât vara cât și iarna, aducând un volum mare de gaz din Rusia.

vladimir-putin-inaugurare-conductă-gaze-naturale-lichefiate
Vladimir Putin a fost prezent anul trecut la lansarea primei linii de lichefiere a gazului natural folosind o structură bazată pe gravitație în cadrul proiectului Arctic GNL-2. Foto: Profimedia Images

Rusia a depășit SUA și a devenit al doilea cel mai mare furnizor de gaz al Europei

După ce gazoductul Nord Stream, cea mai mare sursă de gaz importat pentru Europa, a fost sabotat în 2022, mulți au presupus că gazul rusesc a încetat să mai curgă spre Europa.

Cu toate că livrările de gaz prin conducte au scăzut dramatic, cantitatea de GNL rusesc ce vine înspre Europa a crescut la un nivel record.

În prezent, Europa își ia 15% din gazul necesar din Rusia. Luna trecută, Rusia a întrecut SUA pentru a deveni al doilea cel mai mare furnizor de gaz al Europei, ceea ce demonstrează că livrările de GNL prin Marea Nordului, Marea Irlandei și Canalul Mânecii sunt tot mai numeroase.

Această dependență nu este una ieftină: Europa a plătit Rusiei în jur de 10 miliarde de euro pentru toate livrările de GNL începând din 2022.

vladimir-rusanov-metanier-rusia-2
Vladimir Rusanov este un alt metanier și spărgător de gheață care transportă GNL din Rusia. Foto: Profimedia Images

Liderii europeni s-au pus de acord să interzică Rusiei să folosească porturile UE pentru a transporta GNL spre alte destinații din afara Europei. Acestea reprezintă însă cel mult un sfert din toate transporturile de GNL care ajung în Europa; majoritatea au ca destinație porturi din Belgia, Franța și Spania.

Yakov Gakkel și o întreagă flotă de metaniere continuă să circule între Siberia și diverse porturi europene – Zeebrugge, Dunkirk, Montoir și Bilbao – alimentând continentul că hidrocarburile rusești de care încă nu se poate lepăda.

Seapeak, compania ce deține și operează Yakov Gakkel și alte patru spărgătoare de gheață care transportă GNL pe ruta Europa – Siberia, nu este singura firmă britanică ce facilitează livrările de gaze rusești.

Weymouth, Dorset, UK. 20th January 2022. UK Weather. The sun rises up from behind the Yakov Gakkel an LNG tanker which is anchored in the bay at Weymouth in Dorset on a morning of clear skies. Picture Credit: Graham Hunt/Alamy Live News
Nave precum Yakov Gakkel continuă să transporte miliarde de metri cubi de gaz extras din Yamal, în Siberia, înspre Europa, în schimbul a miliarde de euro care finanțează regimul lui Putin. Foto: Profimedia Images

Metanierul Vladimir Rusanov, care transportă GNL din Peninsula Yamal în portul Zeebrugge, este asigurat de firma UK P&I Club.

Nave precum Yakov Gakkel continuă să transporte miliarde de metri cubi de gaz extras din Yamal în Siberia înspre Europa, în schimbul a miliarde de euro.

Veniturile obținute din această afacere și alte livrări de hidrocarburi reprezintă unul din principalele motive pentru care Rusia este capabilă să producă mai multe rachete și arme decât ucrainenii.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Telefonul te urmărește în secret: cele 3 setări ascunse pe care trebuie să le dezactivezi de urgență pentru...
Digi FM
Acuzații șocante la adresa lui Donald Trump! Fosta Miss Elveția, românca Beatrice Keul, rupe tăcerea
Pro FM
Cum arată azi femeia care l-a făcut tată pentru prima dată pe Ștefan Bănică Jr. Camelia Constantinescu...
Film Now
Zendaya, noi declarații despre scenele intime din „Challengers”: „Este mult mai mult decât pare”
Adevarul
Bashar al-Assad, primele declarații după fuga la Moscova: „Siria este în mâinile teroriştilor”
Newsweek
DOCUMENT Poștașii aduc un bonus mare la pensie săptămâna aceasta. Care pensionari îl primesc?
Digi FM
Laurențiu Cazan, obișnuit cu viața în Olanda, compară “Țara lalelelor” cu România: “Acolo, dacă te...
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Ce a făcut o vacă după ce stăpânul său a vândut-o unui vecin: „Asta se întâmplă când vinzi un animal fără...
Film Now
Kate Winslet, apariție rară alături de fiul ei cel mare. Joe are 20 de ani și este copia fidelă a părinților...
UTV
Reactia lui Sydney Sweeney dupa criticile dure legate de aspectul ei fizic