Vladimir Putin vine cu un cadou special la nunta unui important ministru austriac
Data publicării:
Ministrul austriac de externe Karin Kneissl şi invitaţii la nunta ei vor avea ocazia să asculte muzică tradiţională rusească, graţie preşedintelui rus Vladimir Putin, a cărui participare la acest eveniment a stârnit controverse în Austria, relatează agenţiile Agerpres.
Vladimir Putin va veni la nuntă cu 10 membri ai unui cor tradiţional rusesc, prestaţia acestora fiind cadoul său de nuntă pentru Karin Kneissl, au declarat vineri agenţiei dpa surse diplomatice.
Liderul de la Kremlin se va numără printre cei circa o sută de invitaţi la nunta şefei diplomaţiei austriece, printre ei numărându-se şi cancelarul conservator Sebastian Kurz, precum şi vice-cancelarul Heinz Christian Strache, liderul extremei drepte austriece.
Dar inedita prezenţă a preşedintelui rus la acest eveniment i-a iritat pe reprezentanţii opoziţiei austriece, mai ales în contextul în care Austria deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE.
„Cum poate preşedinţia austriacă a Consiliului UE să joace rolul de intermediar onest pe care-l pretinde, dacă ministrul afacerilor externe şi cancelarul se plasează atât de clar de o parte?”, a reacţionat liderul grupului parlamentar al Partidului Social-Democrat (de opoziţie), Andreas Schieder.
„Este vorba despre o provocare de dimensiune europeană”, a adăugat eurodeputata aceluiaşi partid, Evelyn Reger, care consideră prezenţa lui Putin la nunta ministrului Kneissl drept o „ruşine pentru imaginea Austriei”.
Karin Kneissl, în vârstă de 53 de ani, a fost numită la conducerea diplomaţiei austriece de către partidul de extremă dreapta FPOe, dar fără să fie membră a acestei formaţiuni.
Ea se va căsători sâmbătă cu omul de afaceri Wolfgang Meilinger, nunta desfăşurându-se într-un sat viticol din apropierea oraşului Graz.
Kremlinul a confirmat miercuri că Vladimir Putin a acceptat invitaţia la nuntă. După ce va participa la acest eveniment, preşedintele rus va pleca la Berlin pentru o întâlnire cu cancelarul german Angela Merkel.