VIDEO. Drum de calvar la minus 26 de grade

Data publicării:
pasageri rusi siberia - captura
Foto: Siberian Times

Drum de calvar pentru 20 de ruși blocați în trafic pe un ger năpraznic, de minus 26 de grade Celsius. Viscolul care sufla nemilos i-a transformat la propriu în oameni de zăpadă, deși se aflau într-un autobuz.

Autobuzul cu care călătoreau nefericiții pasageri făcea o cursă în cel mai nordic oraș din Siberia, Norilsk, aflat lângă Cercul Polar, și a rămas blocat în trafic, după ce două mașini s-au ciocnit în fața lui. Geamurile autobuzului au rămas și ele blocate, nu se mai puteau închide, așa că pasagerii au fost nevoiți să înfrunte gerul și furtuna de zăpadă 40 de minute până când vehiculul a putut să pornească iar la drum.

„Vântul și zăpada ne izbesc peste față. Stăm aici de 30 de minute”, spune unul dintre pasageri, care a filmat scena.

Oricum, localnicii se plâng că de multe ori trebuie să îndure frigul crunt pentru că autobuzele sunt vechi, instalațiile de încălzire nu funcționează, iar geamurile se blochează des.

Editare web: Luana Păvălucă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri