Un rus a fost adus miercuri în faţa justiţiei la Moscova pentru că a criticat ofensiva din Ucraina în timpul unui vox pop la Radio Europa Liberă în urmă cu un an, în iulie 2022. El riscă 10 ani de închisoare.
După o scurtă audiere, procesul a fost amânat până la 18 septembrie, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
Iuri Kohoveţ, 37 de ani, a răspuns unei solicitări de interviu pe stradă (vox pop), în iulie 2022. El a spus că Vladimir Putin şi guvernul rus sunt „bandiţi” responsabili pentru conflict şi a respins argumentele Kremlinului pentru a justifica atacul.
„Guvernul nostru a spus că vrea să lupte împotriva naţionaliştilor (ucraineni), dar bombardează centrele comerciale”, a declarat el în acest video difuzat pe reţelele sociale ale Radio Europa Liberă (RFE/RL).
El a acuzat, de asemenea, armata rusă că „a împuşcat fără motiv” civili la Bucea, o localitate de lângă Kiev, care a fost scena unui masacru pus pe seama forţelor Moscovei la începutul conflictului în 2022.
„Toate acestea trebuie să înceteze. La noi, un om poate opri toate acestea”, a adăugat el, la ieşirea dintr-o staţie de metrou, referindu-se la Vladimir Putin.
Arestat după 9 luni
În martie, Iuri Kohoveţ a fost arestat de poliţie şi a fost amendat, după 48 de ore în arest, cu 500 de ruble (aproximativ 5 euro la cursul actual) pentru „huliganism”, conform organizaţiei OVD-Info, care îl apără.
Cazul său a fost ulterior reclasificat ca „răspândire de informaţii false despre forţele armate ruse”, o acuzaţie introdusă în codul penal la începutul conflictului şi pentru care mii de ruşi au fost deja condamnaţi, uneori la pedepse lungi cu închisoarea.
El riscă până la 10 ani de închisoare.
OVD-Info: 20.000 de arestări pentru criticarea războiului
Acesta este primul caz cunoscut de urmărire penală pentru remarci critice la adresa ofensivei din Ucraina în timpul unui interviu acordat presei în Rusia, într-un context de represiune care este în plină desfăşurare. El a vorbit la Radio Svoboda, filiala rusă a RFE/RL, o instituţie media finanţată de SUA încă din timpul Războiul Rece.
Aproape toţi opozanţii de profil înalt au fugit din ţară sau au fost închişi, cum ar fi cel mai vocal dintre ei, Aleksei Navalnîi, care execută sentinţe din ce în ce mai dure.
Mii de ruşi obişnuiţi au fost, de asemenea, condamnaţi pentru opoziţia lor faţă de conflict, exprimată fie prin proteste, fie prin simple postări pe reţelele sociale.
Conform OVD-Info, aproape 20.000 de persoane au fost arestate din februarie 2022. Numai în această săptămână, instanţele ruse urmează să audieze 71 de cazuri motivate politic.
Editor : B.P.