Un economist rus prezice că Rusia va avea soarta Uniunii Sovietice: Economia primitivă a țării va suferi o „implozie totală”

Data actualizării: Data publicării:
Putin în tren privește îngândurat
Prin atacarea Ucrainei, Vladimir Putin a împins Rusia pe aceeași cale care a dus la „implozia economică totală” a Uniunii Sovietice. Foto: Profimedia Images

Economia Rusiei devine tot mai primitivă pe măsură ce războiul din Ucraina se prelungește, iar repercusiunile ar putea să o împingă pe aceeași cale pe care a luat-o Uniunea Sovietică acum trei decenii, potrivit lui Konstantin Sonin, economist rus și profesor la Universitatea din Chicago, scrie Business Insider.

Sonin, pe care autoritățile ruse îl acuză că a răspândit minciuni pe internet legate de armata rusă, a declarat duminică pentru Novaia Gazeta că sancțiunile Occidentului nu au avut niciun efect asupra economiei ruse. În schimb, eforturile de război ale lui Vladimir Putin au tras creșterea economică în jos și au tulburat societatea.

„Sancțiunile sunt o consecință a avioanelor rusești care bombardează orașele ucrainene, a tancurilor rusești care mișună pe străzile ucrainene și a soldaților ruși care omoară ucraineni”, a spus Sonin. „Ca atare, să vorbești despre influența sancțiunilor este ca și când vorbești despre influența febrei asupra bolii”.

SUA, Europa și alte națiuni au impus diverse sancțiuni împotriva Rusiei și a unor cetățeni ruși în ultimul an, printre care se numără și interdicția importurilor de petrol și combustibili din Rusia și plafonarea prețurilor plătite pe produsele care mai sunt importate.

Academicianul a explicat că PIB-ul Rusiei s-a contractat cu 3%, în loc să crească cu 4%, precum se anticipa. Împreună cu prăbușirea consumului și a activităților comerciale, cetățenii au suferit mult mai mult decât era de așteptat în urma scăderii PIB-ului.

„Tot ceea ce se întâmplă face economia rusă mai primitivă, mai înapoiată”, a spus Sonin. „Asta face primitivismul și înapoierea mai persistente. Și cred cu seriozitate că o vom lua pe urmele Uniunii Sovietice din anii '70 până la implozia economică totală de la finalul anilor '80”.

Colapsul economiei a început deja, potrivit lui Sonin. Kremlinul a anunțat un deficit de 29 de miliarde de dolari, în timp ce veniturile obținute din exporturile de energie continuă să scadă.

Chiar dacă prăbușirea anticipată a economiei ruse nu va fi la fel de dramatică precum cea a Uniunii Sovietice, din cauză că anumiți parametrii care există acum nu erau prezenți cu decenii în urmă, consecințele pentru economie vor fi severe.

„Stagnarea poate ajunge la nivelul în care se va produce prăbușirea totală a aparatului de stat al guvernului, așa cum s-a întâmplat în anii '90”, a explicat Sonin.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Timothée Chalamet
Timothée Chalamet oferă „performanța anului” în filmul biografic despre Bob Dylan, spun criticii. Se pronunță...
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
Ethan Slater, iubitul Arianei Grande, a picat spectaculos la premiera filmului Wicked. Momentul viral care a...