Un colonel FSB a murit înecat cu mâncare la Moscova

Data actualizării: Data publicării:
col fsb maxim eremin cu flori rosii la un monument al eroirlor
Colonelul FSB Maxim Eremin a murit la spital, potrivit unor surse rusești. Foto: X

Colonelul FSB Maxim Eremin, șeful departamentului de combatere a terorismului din cadrul serviciului de informații al Rusiei, a murit după ce s-a înecat cu o bucată de carne în timpul unei cine la Moscova, scrie publicația Ukraine Today, preluând surse rusești.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Maxim Eremin, în vârstă de 50 de ani, nu s-a simțit bine în timpul cinei pe 25 august, când, la un moment dat, i-a devenit greu să mai respire, a scris canalul rusesc Baza pe platforma Telegram, potrivit Ukraine Today.

Cauza ar fi fost o bucată de carne care i-a rămas blocată în căile respiratorii. Eremin a fost dus de urgență la spitalul Vorohobov din Moscova, dar medicii nu l-au mai putut salva. Cauza decesului a fost asfixia mecanică, arată sursa citată.

Maxim Eremin a servit în cadrul Serviciului Federal de Securitate, principalul serviciu de informații al Rusiei - FSB, fostul KGB.

Sursa citată de Ukraine Today mai scrie că, la începutul anilor 2000, Maxim Eremin ar fi fost implicat în lichidarea mai multor comandanți militari cunoscuți în Caucaz.

Eremin a ajuns la rangul de colonel FSB și șef al departamentului de combatere a terorismului și a mers în misiuni în Siria, adaugă sursa citată.

De asemenea, Maxim Eremin a fost un cunoscut participant la mișcarea fotbalistică din Rusia în anii '90, numărându-se printre fondatorii celei mai mari grupări de suporteri CSKA Red-Blue-Warriors.

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri