„Trădătoarea" atletismului rusesc: „Dacă ni se întâmplă ceva, să știți că nu este un accident"

Data publicării:
rusia

Sportiva care a făcut public cel mai mare scandal din sportul din Rusia, cel de dopaj, se teme pentru viaţa ei, fiindcă este considerată trădătoare în ţara natală. Atleta Iulia Stepanova a părăsit Rusia împreună cu familia ei acum 2 ani, chiar înainte ca informaţiile culese chiar de ea despre dopajul generalizat din atletismul rus să devină publice. Ieri, un raport al Agenţiei Internaţionale Antidoping a scos la iveală un sistem bine pus la punct pentru a acoperi dopajul sportivilor ruşi la competiţiile internaţionale între 2011 şi 2015.

Nu, nu mă consider o trădătoare. Am spus adevărul doar fiindcă încercam să pun capăt acestor practici,” spune Iulia Stepanova, atletă rusă.

Iulia Stepanova a crescut cu imaginea sportivilor ruşi pe podiumurile marilor competiţii, dar când a început ea însăşi să facă atletism de performanţă a descoperit altceva.

În 2007, antrenorul meu a început să-mi facă pentru prima oară injecţii cu testosteron. Ştiam că e interzis, dar antrenorul m-a pregătit bine, mi-a zis că e normal şi că aşa se face. Îmi era frică să nu fiu prinsă, fiindcă nu ştiam cum funcţionează sistemul, nu ştiam că Federaţia ştie şi că, dacă antrenorul tău are relaţii, nu eşti descalificat,” povestește Iulia Stepanova.

Când a ajuns în lotul naţional, sportiva spune că a fost trimisă la doctorul Serghei Portugalov, acuzat de Agenţia Internaţională Antidoping că schimba mostrele biologice ale sportivilor în schimbul unui procent din câştigurile lor.

Mi-a spus să nu-mi fac griji, să-i trimit numărul probei dacă sunt testată şi rezolvă el, ca eu să pot dormi liniştită,” adaugă Iulia Stepanova.

Apoi l-a întâlnit pe viitorul ei soţ, Vitali Stepanov, care lucra la Agenţia Rusă Antidoping. El a încurajat-o să facă public totul. Dar, pentru că sportiva fusese deja suspendată de Federaţia Internaţională în urma unui test suspect, cuvântul ei nu era de ajuns. Avea nevoie de probe. Folosindu-şi telefonul mobil, a înregistrat oficiali din Federaţia Rusă de Atletism, doctori, antrenori şi sportivi care vorbeau despre practicile de dopaj. Probele culese de ea au dus la excluderea Rusiei de la Jocurile Olimpice de anul acesta. De când a făcut dezvăluirile, sportiva şi familia ei sunt nevoiţi să trăiască ascunzându-se. „Dacă ni se întâmplă ceva, să știți că nu este un accident", spune ea.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...