Rușii vor să le facă bulgarilor centrala nucleară de lângă granița cu România
Data actualizării: Data publicării:
Ruşii s-au oferit să finalizeze centrala nucleară care e construită în Bulgaria în localitatea Belene, foarte aproape de Turnu Măgurele. Oferta Moscovei a venit chiar înainte de vizita premierului rus, Dmitri Medvedev, în Bulgaria. Proiectul este, însă, unul controversat.
Bulgaria încearcă de mult timp să finalizeze acest proiect care a generat nenumărate controverse în special în rândul activiștilor de mediu. Investiția, care se ridică la 10 miliarde de euro, dă fiori și României, din cauza distanței mici la care se află față de București, de exemplu.
Construirea celor două reactoare nucleare a început în anii 80. Erau ridicate de sovietici, în timp ce bulgarii construiau deja cartierele în care urmau să locuiască viitorii angajați ai centralei nucleare. Proiectul a fost însă blocat în 2012, în urma presiunilor făcute de SUA, dar și de Uniunea Europeană. Ruşii au cerut despăgubiri pentru echipamentele nucleare care au fost comandate şi nu au mai fost cumpărate, iar Curtea Internaţională de Arbitraj de la Paris le-a dat dreptate. Bulgaria trebuia să le achite 600 de milioane de euro.
Pentru reluarea și finalizarea proiectului din țara vecină și-a manifestat interesul și o companie din China și una din Franța, pe lângă cea rusească.
Centrala ar urma să preia activitatea centralei de la Kozlodui, care este depășită tehnic și moral.