Rusia susține că Siria a fost aproape să doboare un avion cu 172 de pasageri la bord

Data actualizării: Data publicării:
Travel Images
Foto: GettyImages

Un avion Airbus A320 cu 172 de pasageri la bord a aterizat de urgenţă la baza aeriană Khmeimim controlată de Rusia în Siria, după ce forţele siriene de apărare antiaeriană erau cât pe ce să-l lovească, încercând să respingă un atac israelian, informează vineri Mediafax.

Apărarea antiaeriană siriană încerca să respingă un atac al Israelului lângă Damasc, relatează RIA Novosti, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Ministerului rus al Apărării, Igor Konaşenkov.

Potrivit lui Konaşenkov, după orele locale 02:00, patru avioane de luptă israeliene F-16 au lansat în mod inopinat opt rachete aer-sol spre suburbiile Damascului fără a intra în spaţiul aerian sirian.

Drept răspuns, forţele siriene guvernamentale au folosit sistemele de apărare antirachetă. În acest moment, avionul de pasageri A-320 încerca să aterizeze pe aeroportul din Damasc şi doar datorită acţiunilor operative ale dispecerilor de zbor şi activităţii eficiente a sistemului automatizat pentru dirijarea traficului aerian s-a reuşit scoaterea avionului din zona de atac şi ghidarea lui spre cel mai apropiat aeroport, la baza Khmeimim, a raportat RIA Novosti.

„Operaţiunile aeriene pe care le desfăşoară Statul Major General israelian, folosindu-se de prezenţa avioanelor de pasageri ca mijloc de a se feri sau de a bloca riposta apărării antiaeriene au devenit o caracteristică pentru forţele aeriene israeliene”, potrivit înaltei oficialităţi ruse.

Radarele israeliene au „o viziune clară a situaţiei în spaţiul aerian din jurul aeroportul din Damasc”, a subliniat el, acuzând Israelul că-şi „bate joc complet de vieţile a sute de civili nevinovaţi”.

De la începutul războiului din Siria în 2011, armata israeliană a efectuat sute de lovituri pe teritoriul sirian împotriva unor ţinte iraniene şi ale miliţiilor pro-Teheran, doi aliaţi ai regimului condus de Bashar Al-Assad.

La 20 noiembrie, armata israeliană a revendicat o serie de lovituri aeriene de „mare amploare” împotriva unor poziţii ale regimului sirian şi forţelor iraniene Al-Qods, omorând 21 de luptători, dintre care 16 străini, şi doi civili, potrivit OSDO. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce meserie inedită are acum Alex Pruitt, actorul din Singur acasă 3. Este de nerecunoscut
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...