Rusia se pregătește de noi exerciții militare în Crimeea

Data publicării:
Exercițiu militar al Rusiei în Crimeea.
Rusia desfășoară exerciții militare în Crimeea Foto: Profimedia Images

Armata rusă va desfășura marţi, 7 septembrie, exerciţii militare în peninsula ucraineană Crimeea, anexată de Rusia în 2014. La manevre vor participa peste 500 de militari cu echipamentul militar de rigoare, inclusiv ambarcaţiuni şi nave de sprijin din cadrul Flotei Mării Negre, a informat sâmbătă Ministerul rus al Apărării.

În timpul exerciţiilor militare, unităţi ale Marinei ruse, cu sprijinul unui grup de atac naval, vor debarca în nave amfibie de atac pe coasta „inamicului”. La manevre vor fi folosite toate tipurile de arme uşoare, lansatoare de rachete şi armament de pe vehicule de luptă, potrivit sursei citate.

Totodată, Departamentul de Informaţii al Flotei ruse de la Marea Neagră a anunţat sâmbătă că peste 500 de locuitori ai Crimeii şi ai oraşului Sevastopol, şi el anexat de către Rusia, s-au alăturat forţelor armate ruse de la începutul acestui an. Peste 300 de cetăţeni s-au înrolat în Flota Mării Negre, iar restul au decis să facă parte din forţa aeriană şi din alte unităţi militare ale Districtului Militar Sud al Rusiei, staţionate în Crimeea şi Sevastopol, afirmă Departamentul de Informații.

Potrivit unor estimări, Rusia a desfășurat la începutul anului în jur de 100.000 de militari la frontiera ucraineană şi în Crimeea, pe care i-a retras parţial în primăvară, ceea ce nu a liniştit însă comunitatea internațională.

Apoi, în iunie, cu trei zile înainte de summitul NATO, Rusia a început o serie de exerciţii militare în Crimeea, la care au participat forţele aeriene ale Flotei ruse de la Marea Neagră, implicând și subunităţi ale regimentului antiaerian şi antirachetă.

Citiți și: Rusia a verificat sistemul de apărare antiaeriană instalat în Crimeea, după lansarea exerciţiului militar Sea Breeze din Marea Neagră

Președintele ucrainean, primit la Casa Albă, are promisiunea unui ajutor militar

De data aceasta, exercițiile militare anunțate de Moscova în Crimeea intervin în contextul vizitei pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut-o săptămâna aceasta în Statele Unite. Volodimir Zelenski a fost primit miercuri la Casa Albă de liderul american Joe Biden, căruia i-a cerut sprijinul ferm în faţa Rusiei, într-un moment în care retragerea dezordonată din Afganistan a provocat o undă de şoc în rândul ţărilor care, la fel ca Ucraina, au mizat totul pe ajutorul militar american, comentează AFP, preluată de Agerpres. Întâlnirea, prevăzută de multă vreme, a fost programată iniţial pentru luni şi amânată pentru marţi, apoi pentru miercuri.

Statele Unite au promis Kievului un ajutor militar suplimentar în conflictul cu separatiştii proruşi şi şi-au exprimat „angajamentul ferm” faţă de integritatea teritorială a Ucrainei. Este vorba despre un ajutor militar suplimentar de 60 milioane de dolari, în special rachete anti-tanc Javelin, conform Pentagonului şi Casei Albe.

Anunțul a provocat imediat reacția Moscovei. Ajutorul militar american acordat Ucrainei ar putea determina Kievul să se comporte impredictibil şi periculos în conflictul din estul acestei ţări, a atenţionat Kremlinul, care şi-a exprimat regretul că, în opinia sa, prietenia americano-ucraineană este motivată de opoziţia faţă de Rusia.

Zelenski a fost abia al doilea lider european primit de Joe Biden la Casa Albă, după cancelarul german Angela Merkel, dar cu toate aceastea, liderul ucrainean nu şi-a ascuns amărăciunea pentru faptul că Joe Biden s-a întâlnit cu preşedintele rus Vladimir Putin înaintea lui.

Vizita preşedintelui ucrainean la Washington, imediat după sfârşitul intervenţiei militare în Afganistan, a căpătat însă o cu totul altă dimensiune. Ruşii au văzut în dezastrul american o bună ocazie de a pune în gardă ţările care, cum este şi cazul Ucrainei, au mizat totul pe sprijinul celei mai mari puteri militare mondiale. Zelenski, care se bazează pe SUA în războiul contra separatiştilor susţinuţi de Moscova, a făcut, de altfel, marţi, o vizită la Pentagon. „Ucraina are nevoie de o flotă modernă şi pentru aceasta avem nevoie de parteneri. Aş vrea să abordez acest subiect cu preşedintele Biden”, a declarat marţi seară Volodimir Zelenski.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...