Rusia duce lipsă de soldați profesioniști și își trimite mercenarii pe frontul de luptă din Ucraina

Data actualizării: Data publicării:
Mercenari Wagner în Ucraina
Rusia se bazează tot mai mult pe luptătorii companiei militare private Grupul Wagner pentru a îndeplini sarcini pe linia frontului în loc să ia parte la operațiuni speciale, așa cum o făceau până acum. Foto: Profimedia Images

Rusia a trimis mercenari pe linia frontului din Ucraina, un semn clar că duce lipsă de infanteriști din armata regulată, a scris vineri Ministerul britanic al Apărării, potrivit Reuters, în timp ce Kievul își intensifică ofensiva din sudul țării prin care încearcă să elibereze regiunea Herson de sub ocupația rusă.

Rusia se bazează tot mai mult pe luptătorii companiei militare private Grupul Wagner pentru a îndeplini sarcini pe linia frontului în loc să ia parte la operațiuni speciale, așa cum o făceau până acum, ceea ce arată presiunea sub care se află armată rusă în războiul prelungit din Ucraina.

Ministerul britanic estimează că mercenarii Wagner nu vor putea umple golurile din armata rusă și este puțin probabil ca aceștia să poată schimba soarta invaziei rusești.

„Este o schimbare semnificativă față de felul în care a fost întrebuințat grupul începând din 2015, atunci când se ocupa de misiuni diferite de activitatea militară fățișă și la scară largă a Rusiei”, au scris britanicii pe Twitter.

Mercenari Wagner Ucraina
Ministerul britanic estimează că mercenarii Wagner nu vor putea umple golurile din armata rusă și este puțin probabil ca aceștia să poată schimba soarta invaziei rusești. Foto: Profimedia Images

Oficialii de la Kiev au spus miercuri că au observat o „redistribuire masivă” a forțelor ruse în sudul Ucrainei acolo unde oficialii britanici cred că Armata 49, staționată la vest de râul Nipru, se găsește într-o poziție vulnerabilă.

Orașul Herson este esențial pentru aprovizionarea Crimeei anexate și a devenit practic izolat de restul teritoriilor ocupate de Rusia după ce ucrainenii au distrus parțial podurile care facilitează transportul rutier și feroviar peste râul Nipru, au spus joi serviciile britanice de informații.

Armata ucraineană a folosit sistemele de lansare a rachetelor cu rază lungă de acțiune livrate de statele occidentale, inclusiv sisteme americane HIMARS, pentru a-i împiedica pe soldații ruși să își consolideze pozițiile la vest de Nipru.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei