Relațiile dintre Rusia și SUA se înrăutățesc, susține Vladimir Putin înainte de o întâlnire cu Donald Trump

Data publicării:
President Trump And President Putin Hold A Joint Press Conference After Summit
Foto: Guliver/Getty Images

Preşedintele Vladimir Putin a declarat că relaţiile dintre Moscova şi Washington se înrăutăţesc în continuare, notând, într-un interviu difuzat joi, că actuala administraţie americană a impus zeci de sancţiuni Rusiei, relatează Reuters, preluată de Agerpres. Vladimir Putin a făcut această declaraţie înainte de summit-ul G20 din Japonia, care va avea loc la sfârşitul acestei luni şi în cadrul căruia ar urma să se întâlnească cu preşedintele Donald Trump.

Relaţiile dintre SUA şi Rusia rămân tensionate pe orice problemă, de la Siria până la Ucraina, precum şi de acuzaţiile de interferenţă rusească în politica americană, pe care Moscova le neagă. „Relaţiile noastre merg în jos, din rău în mai rău”, a declarat Vladimir Putin pentru postul de televiziune Mir. „Actuala administraţie a aprobat, în opinia mea, zeci de decizii privind sancţiuni împotriva Rusiei în ultimii ani”, a explicat Putin.

Liderul rus a comparat, prin contrast, relaţia tulbure a Moscovei cu Washingtonul cu ceea ce el a descris drept legătura înfloritoare cu China, o prietenie strategică, profundă, care i-a alarmat pe unii politicieni din SUA.

Trump anunță o întâlnire cu Putin, Kremlinul e ezitant

Donald Trump a declarat miercuri jurnaliştilor că se va întâlni cu Vladimir Putin la summitul G20 din Japonia, dar Kremlinul a anunţat cu o zi înainte că nu există încă discuţii privind detaliile acestei întâlniri. Liderul Casei Albe a mai spus că speră că Statele Unite vor avea „o relaţie minunată cu Rusia”, dar a anunţat desfăşurarea a 1.000 de militari americani în Polonia, un pas considerat de Varşovia ca un demers pentru a descuraja o potenţială agresiune din partea Rusiei.

Citiți și:  Rusia anunță contramăsuri în reacție la decizia SUA de a trimite trupe suplimentare în Polonia

Rusia se laudă cu relația cu China

Într-o altă mişcare care va deranja sigur Moscova, Donald Trump a spus că ia în considerare sancţiuni asupra proiectului de gazoduct Nord Stream 2 şi a avertizat Germania asupra riscului de a deveni dependentă energetic de Rusia.

Vladimir Putin, care a vorbit în favoarea Chinei, aflată în conflict comercial cu Statele Unite, a spus în acelaşi interviu că speră că va avea legături mai strânse cu Washingtonul în pofida traiectoriei actuale a relaţiei lor. „Sperăm cu adevărat că bunul simţ va prevala în cele din urmă”, a subliniat Putin.

„Împreună cu toţi partenerii noştri, inclusiv partenerii noştri americani ... putem lua anumite decizii în cadrul următorului summit G20, care va fi constructiv şi va crea condiţii stabile necesare pentru cooperarea economică”, a adăugat liderul de la Kremlin.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum funcționează și ce beneficii oferă noile buletine cu cip. Ce avantaje au posesorii
Digi FM
Meghan Markle, imagine rară cu fiica ei, prințesa Lilibet: „Sărbătorim prima zi de primăvară!”
Pro FM
Katy Perry, siluetă tot mai subțire la câteva săptămâni de când a reacționat la zvonurile despre utilizarea...
Film Now
Adevărul despre relația actriței Aubrey Plaza cu Jeff Baena. Cei doi erau despărțiți cu luni înainte de...
Adevarul
Povestea cutremurătoare a unei eleve de 10 ani: „Am fost violată... o mașină a oprit și trei adolescenți...
Newsweek
Ce pensie primești după 15 ani de muncă, stagiul minim obligatoriu în România? Suma, de infarct
Digi FM
Mitică Dragomir, dezvăluiri despre divorțul lui Dan Șucu: „Nu e normal să îi dai soției tale jumătate din...
Digi World
Salvia și rozmarinul, mai mult decât arome în preparate culinare. Ar putea fi cheia tratării unei boli grave
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Femeia care îi e aproape lui Kevin Costner, în urma divorțului de Christine. Acum 30 de ani, el îi plătea 80...
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile