Putin: „Este important să fie împiedicată infiltarea teroriştilor pe teritoriile ţărilor vecine” Afganistanului

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin face declarații.

Preşedintele rus Vladimir Putin a îndemnat duminică la stăvilirea afluxului de refugiaţi din Afganistan, printre care s-ar putea ascunde combatanţi deghizaţi, în urma preluării puterii în această ţară de către talibani, informează AFP şi TASS.

„Partenerii noştri occidentali cer cu insistenţă primirea de refugiaţi în ţările din Asia Centrală, până când aceştia vor obţine viza pentru SUA sau pentru alte ţări”, a declarat Putin în timpul unei reuniuni cu responsabili ai partidului puterii, Rusia Unită.

„Însă cine ar putea fi (ascuns) printre aceşti refugiaţi, cum se poate şti?”, a subliniat el, apreciind că „sute, chiar sute de mii sau poate milioane” de persoane ar putea dori să fugă de pe teritoriul afgan.

Mai multe foste republici sovietice din Asia Centrală au o frontieră comună cu Afganistanul şi Rusia, iar „combatanţi deghizaţi în refugiaţi” ar putea ajunge pe teritoriul rus, a subliniat Vladimir Putin.

Rusia „nu vrea aceste aceste elemente provenind din Afganistan sau din alte ţări”, a insistat preşedintele rus, amintind că ţara sa a luptat în Caucaz împotriva unei gherile jihadiste vreme de mai mulţi ani.

Afganistanul va face luni obiectul unor discuţii în cadrul summitului online al Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), o alianţă militară ce reuneşte mai multe foste republici sovietice, condusă de Rusia, potrivit Agerpres.

Vineri, Vladimir Putin a subliniat deja că „este important să fie împiedicată infiltarea de terorişti pe teritoriile ţărilor vecine” Afganistanului, „inclusiv a celor care se dau drept refugiaţi”.

Preşedintele rus a mai declarat vineri că alte state nu ar trebui să impună Afganistanului propriile lor valori, iar faptul că talibanii au preluat aproape în întregime controlul acestei ţări este o realitate de care trebuie să se ţină cont pentru a nu se ajunge la o „prăbuşire” a statului afgan.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde s-a născut Iisus Hristos de fapt și de ce s-ar putea să nu fie Betleem, conform...
Digi FM
Doi vloggeri români au vizitat Venezuela, una dintre cele mai sărace țări din lume: „Am fost șocați, un...
Pro FM
Cum este Misha Miller, care a cucerit topurile muzicale cu Alex Velea, în timpul liber: „Nu trebuie să...
Film Now
43 de ani și 3 copii, superbă și în formă. Jessica Alba, vacanță în costum de baie în Mykonos, cu familia...
Adevarul
De ce nu mâncăm ouă de curcă și de ce nu se găsesc în supermarket la fel ca cele de găină
Newsweek
ALERTĂ Pensionarii pierd 330 lei la pensie în ianuarie. Documentul care „îngroapă” indexarea, semnat
Digi FM
Monica Bîrlădeanu, adevărul despre motivele pentru care nu-și mai face rezoluții la început de an: „Am...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată „Doamna cu porumbei” din „Singur acasă 2” la 79 de ani. Actrița a avut probleme de sănătate: „A...
UTV
CRBL, primul Craciun departe de fiica sa, Alessia: „Povestim pe WhatsApp, dar nu e acelasi lucru”. Artistul a...