Pușcăriașii reveniți de pe front au îngrozit Rusia. O profesoară premiată de Kremlin, ucisă cu toporul de un deținut grațiat de Putin

Data actualizării: Data publicării:
Vladimir Putin premiază un fost deținut rus întors de pe frontul din Ucraina / Viktor Savvinov
Mulți dintre deținuții ruși iertați de comiterea unor crime odioase, după ce au luptat în Ucraina, se întorc în Rusia și continuă să omoare și să îi îngrozească pe rușii de rând. Colaj foto: Profimedia Images

Recrutarea pușcăriașilor pentru a lupta în războiul din Ucraina a oferit Rusiei un avantaj numeric copleșitor, dar acum această strategie își arată din ce în ce mai des partea întunecată, atunci când foștii deținuți sunt grațiați, se întorc acasă și comit noi crime îngrozitoare, relatează New York Times.

Viktor Savvinov a fost trimis la închisoare de câteva ori pentru diverse infracțiuni - inclusiv jafuri, furt de mașini și agresiune fizică - atunci când a ucis o femeie cu care ieșise la băut, după o ceartă care a avut loc în 2020 în urma căreia a înjunghiat victima în piept cu patru cuțite.

Un tribunal din regiunea siberiană Iakutia l-a condamnat la 11 ani într-o închisoare de maximă siguranță. Atunci când recrutorii grupului Wagner, fosta armată privată a lui Evgheni Prigojin, s-au oferit să îi redea libertatea și să îi șteargă cazierul dacă acceptă să fie trimis pe frontul din Ucraina, Savvinov, care lucrează într-o morgă, a profitat imediat de ocazia ivită.

Până în luna februarie, Savvinov și-a încheiat serviciul în armată și a fost trimis înapoi în satul său natal, Kutana. Luna aceea, de Ziua Apărătorului Patriei, Savvinov se plimba beat pe străzile înzăpezite ale satului, plângându-se zgomotos că sătenii nu îi acordă respectul cuvenit unui veteran de război, potrivit localnicilor.

Noaptea următoare, și-a ucis doi consăteni, potrivit unui raport al poliției. L-a lovit pe unul dintre prietenii săi de pahar cu o rangă metalică și, apoi, și-a ucis mătușa, care era vecină cu Savvinov, lovind-o cu un topor în cap și dând foc casei.

profesoară-rusia-ucisă-pușcăriaș-rus
Valentina Fedorova a fost desemnată „profesoara anului” și a fost premiată de Kremlin. În luna februarie, a fost ucisă cu toporul de unul dintre deținuții grațiați de Putin după ce au luptat în Ucraina. Foto: Profimedia Images

Cel puțin 190 de cazuri penale au fost deschise împotriva unor foști deținuți recrutați de Wagner, care au revenit în Rusia de pe front în 2023. Printre acestea se numără acuzații de omor, tentativă de omor, precum și viol, jaf și infracțiuni asociate cu consumul sau traficul de droguri.

Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a aprobat în martie o lege nouă pentru formalizarea procesului de grațiere a deținuților care luptă în Ucraina. Până de curând, criteriile de eligibilitate a pușcăriașilor acceptați în rândurile armatei ruse nu erau cunoscute, însă acum noua lege prezintă o listă lungă de infracțiuni permise, precum crime, jafuri și unele tipuri de violuri.

Printre infractorii care nu sunt eligibili pentru grațiere se numără cei ce se fac vinovați de acte de terorism, spionaj sau trădare, dar și cei care comit unele tipuri de infracțiuni sexuale care implică minori.

„Nimeni nu obișnuia să închidă ușile în sat noaptea, dar acum le închid cu cheia, chiar și în timpul zilei”, a spus o localnică din Kutana, un sat din Siberia cu 1.000 de locuitori, care nu a vrut să își spună numele de teamă că Savvinov ar putea fi grațiat din nou dacă acceptă să lupte iar în Ucraina.

„Viața normală” s-a terminat, a adăugat ea, precizând faptul că mătușa pe care a ucis-o Savvinov a fost cândva numită „profesoara anului” și a fost premiată de Kremlin.

pușcăriaș-rus-în-ucraina-casă-incendiată
După ce s-a întors din Ucraina, Viktor Savvinov s-a îmbătat, a ucis două persoane din satul său natal și a dat foc casei uneia dintre victime. Colaj foto: Profimedia Images

Cazuri similare se întâlnesc și în alte locuri din Rusia. În Cita, o localitate de lângă granița cu Mongolia, un veteran al războiului din Ucraina a fost condamnat luna trecută la 14 ani de închisoare după ce a ucis o prostituată de 22 de ani pe care a sugrumat-o cu mâinile goale. În 2020, el primise o condamnare la fel de lungă pentru sugrumarea și dezmembrarea unei fete de 18 ani.

În orașul Novosibirsk, tot din Siberia, un fost mercenar Wagner care a stat după gratii 15 ani pentru furt și alte acuzații de fraudă a fost condamnat în februarie la 17 ani de închisoare pentru că a violat două eleve de 10, respectiv 12 ani.

În apropiere de Krasnodar, un oraș din sud-vestul Rusiei, Kiril Ciubko, șeful unei companii care se ocupă cu organizarea de petreceri și unul dintre angajații săi s-au oprit la marginea drumului noaptea pentru a schimba o roată, după ce-au făcut pană.

Au fost descoperiți de trei hoți, care i-au obligat să retragă în jur de 2.000 de dolari din conturile lor bancare, înainte să îi înjunghie mortal pe amândoi. Liderul găștii de criminali a fost condamnat la 18 ani de închisoare în 2016, dar a fost eliberat mai apoi pentru a lupta în Ucraina.

În 2017, Serghei Rudenko a fost trimis după gratii pentru 10 ani după ce și-a sugrumat prietena cu o curea. El a fost eliberat după ce s-a alăturat grupului Wagner în Ucraina.

Rudenko se afla în Rostov pe Don, în aprilie 2023, în căutarea unui apartament. După ce s-a certat cu agentul imobiliar în legătură cu prețul chiriei, a sugrumat-o cu un șnur și a înjunghiat-o în gât. Acum, a fost condamnat la încă 11 ani de închisoare.

Yevgeny Prigozhin dropping off convicts, who fulfilled their 6 months contracts in Ukraine, in Karelia, Russia
Înainte ca grupul Wagner să fie desființat, anul trecut, armata privată a lui Prigojin anunțase că a recrutat peste 50.000 de deținuți. Foto: Profimedia Images

Înainte ca grupul Wagner să fie desființat, anul trecut, după revolta pe care a declanșat-o împotriva Moscovei, armata privată a lui Prigojin anunțase că a recrutat peste 50.000 de deținuți.

Mulți dintre ei au murit în Ucraina, unii dintre ei încă luptă pe front, iar în jur de 15.000 de foști pușcăriași s-au întors acasă, potrivit Olgăi Romanova, șefa ONG-ului Russia Behind Bars.

Printre rușii care au fost iertați de niște crime șocante, după ce au luptat în Ucraina, se numără un ucigaș în serie din Sahalin cunoscut pentru că își mânca victimele, un membru al unei secte satanice condamnat pentru crime ritualice și un bărbat care și-a ucis iubita după ce a torturat-o timp de mai multe ore în auzul vecinilor săi de bloc.

„Acești oameni ar trebui să fie la închisoare”, a spus soția lui Kiril Ciubko, ucis de hoți în timp ce schimba o roată la marginea drumului. „Mi-e teamă că se află printre noi. Eu și copilul meu ne plimbăm în parc și ei ar putea să meargă pe acolo. Nu e ca și când scrie pe frunțile lor că sunt criminali.”

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri