Moscova acuză Facebook de cenzură, după suspendarea unui cont oficial: Constituția Rusiei interzice cenzura

Data actualizării: Data publicării:
sigla fb si meta
Foto: Roskomnadzor

Rusia a cerut reactivarea „imediată” a unei pagini oficiale de Facebook asociate cu Ministerul Afacerilor Externe de la Moscova, care a fost suspendată pentru publicarea de „conţinuturi ilegale”. Moscova acuză un act de cenzură, care, potrivit Constituției ruse, este interzisă. 

Organismul rus de reglementare a telecomunicaţiilor, Roskomnadzor, a informat duminică seara că a trimis o scrisoare companiei Meta, gigantul californian al internetului proprietar al platformei Facebook, în care a cerut „ridicarea imediată a restricţiilor asupra contului oficial” al delegaţiei ruse de la Viena responsabilă cu negocierile privind controlul armamentelor.

Suspendarea acestui cont „constituie un act de cenzură, care, potrivit Constitușiei ruse, este interzisă” și „încalcă principiul esenţial al liberei circulaţii a informaţiei”, a adăugat Roskomnadzor.

Pagina respectivă de Facebook a fost suspendată vineri pe motiv că a publicat „conţinuturi ilegale”, potrivit şefului delegaţiei ruse la Viena, Konstantin Gavrilov.

Gavrilov a declarat duminică pentru agenţia de presă Tass că delegaţia nu foloseşte această pagină decât pentru publicarea de comunicate oficiale ale responsabililor ruşi.

Meta nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii a AFP, potrivit Agerpres.

În februarie 2021, contul de pe platforma Twitter a aceleiaşi delegaţii a fost de asemenea suspendat.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : B.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri