Video Momente de groază în timpul atacului terorist de la Moscova. „Trăgeau și deasupra și sub noi, nu aveam unde să fugim”

Data actualizării: Data publicării:
Screenshot 2024-03-23 004031
Foto: captură video

Imagini din timpul atacului terorist care a avut loc vineri seară într-o clădire ce găzduia spectacole și concerte într-o suburbie a Moscovei au fost făcute publice, oamenii fiind surprinși de focuri de armă trase în mai multe direcții, precum și explozii care au provocat un incendiu în clădire. Unii oameni au fost blocați în clădire. Bilanțul victimelor este în creștere.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În alte imaginii se vede cum oamenii încearcă să fugă din calea atacatorilor. Unele ieșiri de incendiu din clădire erau închise.

Alte imagini arată primele minute ale atacului.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

O jurnalistă de la Ostorozhno Media care a fost la fața locului a povestit cum a scăpat ea și mama ei, notează publicația rusească independentă Meduza.io:

„La început, nu era clar că era vorba de un schimb de focuri. După ce am observat că cei de la casa de bilete fugeau de la etajele superioare, oamenii au început să se miște.

Am fugit în centru și ne-am dat seama că se trăgea și sub noi. Trăgeau și deasupra și dedesubt; nu aveam unde să fugim. Nu existau anunțuri - unde să mergem, cum să ne salvăm sau să ne protejăm. Ne-am întins pe podea, așteptând.

Am început să alergăm după toată lumea spre scara rulantă, ne-am gândit să ne ascundem în baie. Oamenii din mijloc au început să strige: «Întoarceți-vă!» și toată lumea a început să fugă înapoi.

Ne-am ascuns după niște ghivece de flori, după niște standuri. Am stat acolo câteva minute. Împușcăturile au continuat tot timpul; nu s-au oprit deloc. Apoi am observat că oamenii au început să coboare scările, așa că am fugit cu ei.

Pe drum, am văzut o fată moartă. Fusese împușcată în cap.

Un bărbat stătea acolo și îi ajuta pe toți să iasă. Striga: «Aveți grijă, nu vă zgâriați, nu vă tăiați!» Și așa am reușit să ieșim în parcare”.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri