Video&Foto Atac armat la Moscova, 143 de oameni au fost uciși într-o sală de spectacole. FSB a reținut 11 persoane

Data actualizării: Data publicării:
moscova-atac-profimedia2
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Din articol
Zelenski, furios: Putin vrea să dea vina pe Ucraina pentru atac 29 de victime au fost identificate Blinken condamnă un act „odios” şi „terorismul în toate formele sale” Presupușii atacatori sunt „cetățeni străini” Donald Tusk, îngrijorat după atacul de la Moscova: Sper că nu va fi un pretext pentru escaladarea violenței Într-un nou mesaj, gruparea jihadistă Stat Islamic spune de ce a atacat Rusia și cum au acționat teroriștii Prima reacție a lui Putin după atacul de la Moscova  NATO și UE condamnă atacul terorist de la Moscova: "Nimic nu poate justifica astfel de crime abominabile". Reacții de la liderii lumii  Mesaj transmis de Maia Sandu FSB spune că atacatorii aveau "contacte" în Ucraina Meciul amical Rusia - Paraguay, programat luni, a fost anulat Atacatorii au fost reținuți   SUA au avertizat Rusia de un posibil atac China și India transmit condoleanțe Rusiei Mesajul lui Putin  Incendiul a fost "limitat" Ce știm despre atacul din Moscova: Presa locală anunță 62 de morți și 146 de răniți Militarii Gărzii Naționale au părăsit sala de spectacole Statul Islamic a revendicat atacul Imagini din timpul atacului   Serviciile secrete rusești spun că Ucraina și ISIS nu sunt implicate în atac Peste 20 de țări au condamnat atacul Primele imagini cu suspecții atentatului GUR acuză că atacul este planificat de serviciile speciale ale Kremlinului Incendiul a fost limitat, dar nu e încă sub control Copii printre victime Garda Naţională Rusă îi caută pe atacatori Noi împușcături Acoperișul sălii Crocus City Hall s-a prăbușit Microbuz suspect Cinci persoane arestate Văduva lui Navalnîi, mesaj pentru ruși Putin, informat despre atac Noi imagini de la Crocus City Hall din Moscova, unde a avut loc atacul terorist Medvedev amenință. Ucraina neagă atacul Zaharova: Casa Albă nu are dreptul să emită indulgențe pentru nimeni Cuprinsă de flăcări Peste 100 de răniți Un bărbat arestat Acoperiș prăbușit 130 de victime Evenimente anulate Reacția Casei Albe  FSB ia „toate măsurile necesare” privind  atacul armat 100 de persoane evacuate A început operațiunea de eliminare a atacatorilor A doua explozie Cel puțin 40 de morți 

Rusia a fost zdruncinată de un atac sângeros revendicat de gruparea teroristă Stat Islamic. 143 oameni au murit după ce patru atacatori care purtau costume de camuflaj au deschis focul asupra miilor de persoane care se aflau într-o sală de spectacole, apoi au dat foc. Vladimir Putin a făcut primele declarații și a acuzat Ucraina că ar fi încercat să-i ajute pe teroriști să treacă granița. FSB a anunțat sâmbătă că a reținut 11 persoane implicate în atac.

Zelenski, furios: Putin vrea să dea vina pe Ucraina pentru atac

ACTUALIZARE 00:11, 24 martie  - Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a acuzat, sâmbătă, pe omologul său rus Vladimir Putin că încearcă „să dea vina” pe Ucraina după atacul sângeros lansat vineri seara asupra unei săli de concert de la periferia Moscovei, atac care a fost revendicat de organizaţia jihadistă Stat Islamic, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Ceea ce s-a întâmplat ieri la Moscova este evident: Putin şi ceilalţi ticăloşi încearcă doar să dea vina pe altcineva”, a spus Zelenski în mesajul său zilnic, după ce oficiali ruşi au avansat ipoteza unei piste ucrainene.

29 de victime au fost identificate

ACTUALIZARE 22:39 Autorităţile ruse au identificat până acum 29 de persoane din cele 143 ucise în atacul lansat vineri seara asupra unei săli de concerte, la periferia Moscovei, a anunţat sâmbătă Ministerul rus pentru Situaţii de Urgenţă, relatează AFP.

Ministerul a publicat o listă în care apar momentan doar 29 de nume, ilustrând dificultatea de identificare a victimelor, în timp ce salvatorii acţionează în continuare la Crocus City Hall în urma incendiului provocat de atacatori.

Blinken condamnă un act „odios” şi „terorismul în toate formele sale”

ACTUALIZARE 20:09 Şeful diplomaţiei americane Antony Blinken a condamnat sâmbătă un act „odios” şi „terorismul sub toate formele sale”, la o zi după atacul de periferia Moscovei, relatează Reuters.

„Transmitem cele mai profunde condoleanţe familiilor şi celor dragi ai celor ucişi şi tuturor celor afectaţi de această crimă odioasă. Condamnăm terorismul sub toate formele sale şi ne exprimăm solidaritatea cu poporul rus care deplânge pierderile umane în urma acestui eveniment atroce”, a declarat Blinken, potrivit unui comunicat difuzat sâmbătă de Departamentul de Stat.

Presupușii atacatori sunt „cetățeni străini”

ACTUALIZARE 18:44 Presupuşii autori ai atacului de la Moscova, revendicat de gruparea jihadistă Stat Islamic (SI), sunt „cetăţeni străini”, a dat asigurări sâmbătă Ministerul de Interne rus, relatează AFP.

Cei patru suspecţi, care au fost arestaţi, „sunt toţi cetăţeni străini”, a precizat ministerul într-un comunicat, fără a preciza cetăţenia acestora. Presa rusă şi un deputat au declarat anterior că unii dintre suspecţi sunt originari din Tadjikistan, o ţară din Asia Centrală care se învecinează cu Afganistanul şi unde organizaţia Stat Islamic este activă.

Donald Tusk, îngrijorat după atacul de la Moscova: Sper că nu va fi un pretext pentru escaladarea violenței

ACTUALIZARE 18:39 Premierul polonez Donald Tusk a condamnat, sâmbătă, cu fermitate „atacul brutal” comis vineri seara la periferia Moscovei, soldat cu cel puţin 143 de morţi. Într-o postare pe platforma X, Tusk și-a exprimat speranţa că atacul să nu devină „un pretext” pentru o „escaladare a violenţei”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Într-un nou mesaj, gruparea jihadistă Stat Islamic spune de ce a atacat Rusia și cum au acționat teroriștii

ACTUALIZARE 17:22 Gruparea jihadistă Stat Islamic (SI) a declarat, sâmbătă, că patru dintre luptătorii săi au comis masacrul de vineri seară de la sala de concerte Crocus City Hall, din Moscova, și că motivul atacului are legătură cu războiul în desfășurare dintre Statul Islamic și „ţările care luptă împotriva Islamului”, relatează BCC.

Noi detalii publicate pe conturile grupului SI de Telegram arată că patru atacatori au fost implicați în atacul mortal de la sala Crocus din Moscova, potrivit postului de știri a grupării jihadiste Amaq.

Purtătorul de cuvânt al SI susține că atacul a fost efectuat de „luptători” înarmați cu „mitraliere, un pistol, cuțite și bombe incendiare”, și că atacul a fost precedat de o misiune de recunoaștere „concertată”.

În ceea ce privește motivul atentatului, Amaq spune că „atacul vine în contextul unui război normal în desfășurare între Statul Islamic și „ţările care luptă împotriva Islamului”.

Prima reacție a lui Putin după atacul de la Moscova 

ACTUALIZARE 15.00 Președintele rus Vladimir Putin a făcut primele declarații, sâmbătă, după masacrul de vineri seară de la Moscova, în care au murit cel puțin 143 de oameni.

El acuză Ucraina că ar fi încercat să-i ajute pe teroriști să treacă granița. „Cei patru atacatori de la Crocus au fost reținuți. Aceștia au încercat să fugă spre Ucraina, unde a fost pregătită o „fereastră” pentru trecerea frontierei”, a spus Putin, precizând că „toți cei implicați în atac vor fi pedepsiți”, relatează Kremlin.ru. 

NATO și UE condamnă atacul terorist de la Moscova: "Nimic nu poate justifica astfel de crime abominabile". Reacții de la liderii lumii 

ACTUALIZARE 14.50 NATO şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, au condamnat atacul de la Moscova, soldat cu 143 de morţi şi revendicat de Statul Islamic. Valuri de reacții au venit începând de vineri seraă de la liderii lumii, care au denunțat masacrul în care au căzut victime civili. 

"Condamnăm fără echivoc atacurile care au vizat spectatorii de la concertele din Moscova. Nimic nu poate justifica astfel de crime abominabile. Transmitem cele mai profunde condoleanţe victimelor şi familiilor acestora", a precizat purtătoarea de cuvânt a alianţei, Farah Dakhlallah.

Şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, s-a alăturat celor care au condamnat atacul din Rusia. "Condamn cu fermitate atacul terorist împotriva civililor din Crocus City Hall din Moscova, revendicat de Statul Islamic. Gândurile mele se îndreaptă către victime şi familiile lor în aceste momente tragice", a scris ea într-un mesaj postat pe social media. 

ACTUALIZARE 13.50 Bilanțul morților a crescut la 143.

ACTUALIZARE 13.30 Rusia a ordonat ca drapele să fie coborâte în bernă la ambasadele sale din întreaga lume. Unele regiuni din Rusia au declarat o perioadă de doliu de trei zile.

ACTUALIZARE 12.00 Bilanțul morților a crescut la 115.

Citește și: Filmul masacrului de la Moscova. Primele imagini din sala de concerte, unde 93 de oameni au murit. 28 de cadavre găsite într-o toaletă

Mesaj transmis de Maia Sandu

ACTUALIZARE 11.35 Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a transmis, sâmbătă, condoleanţe familiilor victimelor atacului terorist de la Moscova.

”Condoleanţe tuturor familiilor celor decedaţi în atacul terorist de la Moscova. Moldova condamnă terorismul şi orice act de violenţă împotriva civililor, a oamenilor nevinovaţi”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, Maia Sandu.

Aceasta anunţă că, potrivit datelor colectate peste noapte de Ministerul Afacerilor Externe, printre victime nu sunt cetăţeni moldoveni.

”Suntem alături de cei răniţi şi de toţi care au pierdut pe cineva drag în atac”, a mai transmis preşedintele din Republica Moldova.

FSB spune că atacatorii aveau "contacte" în Ucraina

ACTUALIZARE 11.30 Atacatorii de la Moscova ar fi folosit "arme automate" și au incendiat cu un "lichid inflamabil" sala de concerte de la periferia Moscovei, a transmis sâmbătă Comitetul de Anchetă din Rusia. Serviciile de securitate au spus că suspecţii aveau "contacte" în Ucraina şi intenţionau să fugă în această ţară.

"S-a stabilit că teroriştii au folosit un lichid inflamabil pentru a da foc sălii de concerte unde erau spectatori" printre care existau şi răniţi, au precizat anchetatorii pe Telegram, adăugând că au confiscat "arme automate" folosite în atac, care a fost revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI).

Conform serviciilor de securitate ruse (FSB), suspecţii în acest atac aveau "contacte" în Ucraina.

Meciul amical Rusia - Paraguay, programat luni, a fost anulat

ACTUALIZARE 10.40 "Din cauza atacului" care a avut loc vineri seara într-o sală de concerte de la periferia Moscovei, "Uniunea Rusă de Fotbal şi Federaţia de Fotbal din Paraguay au decis să anuleze meciul amical dintre echipele Rusiei şi Paraguayului", a precizat RFS într-un comunicat.

Meciul, care ar fi trebuit să aibă loc luni, pe stadionul Dinamo din Moscova, ar putea fi organizat la o dată ulterioară, potrivit aceleiaşi surse.

Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a anunţat imediat anularea tuturor evenimentelor publice din acest weekend.

Atacatorii au fost reținuți

ACTUALIZARE 10.10 Toți cei cinci atacatori au fost reținuți de FSB. Unul dintre atacatori a fost reținut vineri seară, iar ceilalți patru au fost reținuți sâmbătă.

Potrivit FSB, 11 persoane care au fost implicate în atac au fost reținute și sunt audiate.

Armele folosite în atac sunt expertizate.

ACTUALIZARE 10.05. Comitetul de Investigații al Rusiei a anunțat că bilanțul celor decedați a urcat la 93 și a avertizat că se așteaptă ca numărul acestora să mai crească. Printre victime sunt și trei copii.

ACTUALIZARE 10.00 Două persoane suspectate că au comis vineri atacul mortal din apropiere de Moscova au fost reţinute în regiunea rusă Briansk în urma unei urmăriri cu maşina, a anunţat sâmbătă parlamentarul Alexander Kinştein pe Telegram, potrivit Reuters.

Alţi suspecţi au fugit pe jos într-o pădure din apropiere, a adăugat el.

Bărbaţi înarmaţi îmbrăcaţi în camuflaj au deschis focul vineri cu arme automate asupra participanţilor la un concert în apropiere de Moscova, omorând cel puţin 60 de persoane şi rănind 145 într-un atac revendicat de militanţii grupării jihadiste Statul Islamic.

ACTUALIZARE 09.50 Canalul de Telegram Baza, care frecvent obține informații din rândul autorităților ruse, scrie că patru din cei șase atacatori au fost identificați, toții fiind cetățeni ai Republicii Tadjikistan.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

SUA au avertizat Rusia de un posibil atac

ACTUALIZARE 8.30 Statele Unite au avertizat Rusia în martie cu privire la un atac terorist care ar putea să vizeze "mari adunări" la Moscova, a transmis Casa Albă, la câteva ore după atentatul în care au murit peste 60 de oameni.

La începutul acestei luni, au avertizat Rusia despre posibilitatea unui atentat terorist la Moscova care viza mari adunări de oameni. Consilierul pe probleme de securitate al Casei Albe a declarat că deocamdată nu există informații că atacul ar avea vreo legătură cu războiul din Ucraina. Statele Unite își sfătuiesc cetățenii aflați la Moscova să evite zonele aglomerate. 

China și India transmit condoleanțe Rusiei

ACTUALIZARE 8.10 Xi Jinping îi transmite "condoleanţe" lui Vladimir Putin.

"China condamnă cu fermitate atacul terorist şi susţine cu tărie eforturile guvernului rus de a menţine securitatea şi stabilitatea în Rusia", este mesajul liderului chinez, potrivit agenţiei oficiale China Nouă.

Prim-ministrul Indiei Narendra Modi a condamnat și el „atacul terorist odios”, adăugând într-o postare pe Twitter/X că țara sa a fost „solidară cu guvernul și poporul Federației Ruse în acest moment dureros”.

ACTUALIZARE 7.15 Peste 60 de persoane au fost ucise în atacul terorist de la Crocus City Hall, a anunţat Comitetul de Anchete al Federaţiei Ruse, principala instituţie de investigaţii a ţării. Numărul victimelor ar putea creşte, avertizează Comitetul, citat de TASS.

Acesta a menţionat că anchetatorii, criminaliştii şi experţii Comitetului de Investigaţii al Rusiei, împreună cu unităţile operaţionale ale Ministerului Afacerilor Interne şi FSB continuă acţiunile de investigare la faţa locului.

"Trupurile celor decedaţi sunt în curs de examinare. De la locul crimei sunt prelevate probe fizice, inclusiv arme şi muniţii, se fac toate expertizele necesare, inclusiv cele genetice, balistice, dactiloscopice" - anunţă instituţia.

În plus, anchetatorii ridică şi examinează înregistrările camerelor de supraveghere video.

Locuitorii din Moscova şi din regiunea Moscovei sunt rugaţi să doneze sânge pentru victime, potrivit agenţiei TASS.

Mesajul lui Putin 

ACTUALIZARE 7.05. Preşedintele rus Vladimir Putin le-a urat însănătoşire grabnică victimelor atacului mortal asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, a indicat sâmbătă viceprim-ministrul rus Tatiana Golikova, după o întâlnire cu şeful statului.

"Preşedintele le-a urat tuturor însănătoşire grabnică şi le-a transmis medicilor recunoştinţa sa", a spus Tatiana Golikova, citată de agenţiile ruse de presă.

Vladimir Putin nu a vorbit încă public despre atac.

Incendiul a fost "limitat"

ACTUALIZARE sâmbătă, 23 martie, 7.00: Incendiul care a urmat unui atac mortal într-o sală de concerte de lângă Moscova a fost "practic limitat", a informat sâmbătă guvernatorul capitalei ruse.

"Mai rămân câteva focare, dar incendiul a fost practic limitat. Salvatorii au putut intra în sală", a declarat guvernatorul Andrei Vorobiov pe Telegram.

Peste 60 de oameni au fost ucişi şi 115 răniţi în momentul în care bărbaţi înarmaţi şi îmbrăcaţi în uniforme de camuflaj au deschis vineri focul asupra mulţimii la un concert desfăşurat la sala Crocus City Hall de lângă Moscova, a anunţat Comitetul de anchetă.

Ce știm despre atacul din Moscova:

  • Cel puțin cinci atacatori au început să tragă focuri de armă la sala de spectacole Crocus înainte de concertul trupei Picnik;
  • Numărul morților și răniților depășește 150 de victime;
  • Au avut loc două explozii în clădire, acoperișul și aproximativ o treime din clădirea Crocus City Hall au fost cuprinse de foc;
  • 100 de persoane evacuate din subsolul clădirii în flăcări, oameni salvați de pe acoperiș;
  • Peste 70 de echipe de ambulanță regionale au intervenit pentru a ajuta răniții;
  • Cinci persoane au fost arestate;
  • Statul Islamic a revendicat atacul;

Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia

Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 1 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 2 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 3 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 4 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 5 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall din Moscova. Foto: Profimedia | Poza 6 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall din Moscova. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 7 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 8 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 9 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 10 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 11 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 12 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 13 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 14 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 15 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Cel puțin 40 de oameni au fost uciși la o sală de spectacole din Moscova. Foto: Profimedia | Poza 16 din 26
Cel puțin 40 de oameni au fost uciși la o sală de spectacole din Moscova. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 17 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 18 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 19 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 20 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 21 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 22 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 23 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 24 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 25 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia | Poza 26 din 26
Atac terorist la sala de spectacole Crocus City Hall. Foto: Profimedia
,

Presa locală anunță 62 de morți și 146 de răniți

ACTUALIZARE 00:50 - Presa din Rusia anunță că în urma atacului au murit 62 de persoane. Numărul celor răniți a ajuns la 146, potrivit agenției de presă TASS. Autoritățile au declarat anterior că peste 100 de persoane au fost rănite.

Douăzeci și opt dintre aceștia se află la Institutul de Asistență de Urgență Sklifosovsky, a adăugat agenția de presă.

115 persoane au fost spitalizate, dintre care cinci sunt copii, a declarat ministrul rus al Sănătății, Mihail Murașko. Mai mult de 30 de persoane au cerut asistență medicală ambulatorie. 60 de răniți sunt în stare gravă, afirmă oficialul.

Militarii Gărzii Naționale au părăsit sala de spectacole

ACTUALIZARE 00:25, 23 martie - Un politician rus citat de agenția de presă Reuters a declarat că Garda Națională a părăsit acum sala de concerte în care a avut loc atacul.

O echipă a certat parcare subterană, parterul și primul etaj ale clădirii, informează SkyNews.com.

Se presupune că atacatorii ar fi încă în libertate, a declarat agenția de presă RIA.

Statul Islamic a revendicat atacul

ACTUALIZARE 23:34  Gruparea sunită militantă Stat Islamic a revendicat responsabilitatea pentru atacul armat de la sala de concerte de la periferia Moscovei, într-un mesaj pe canalul de Telegram al grupului.

Imagini din timpul atacului  

ACTUALIZARE 23:26 Au apărut imagini din timpul atacului terorist,  când au început împușcăturile în sala Crocus City Hall. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Alte imagini cu momentul în care oamenii au început să evacuzeze sala de spectacole au apărut pe rețelele sociale. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

În alte imaginii se vede cum oamenii încearcă să fugă din calea atacatorilor. Unele ieșiri de incendiu din clădire erau închise. 

Alte imagini arată primele minute ale atacului. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Începutul atacului terorist din Moscova a fost surprins de camere. Teroriștii au sosit la sala Crocus într-un Renault alb.

Mașina este căutată de autorități. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Serviciile secrete rusești spun că Ucraina și ISIS nu sunt implicate în atac

ACTUALIZARE 23:21 Jurnaliștii de la iStories relatează că serviciile de informații ruse au exclus implicarea Ucrainei și a Statului Islamic în atacul terorist de astăzi.

Oficialii încă lucrează pentru a determina ce grup este responsabil. 

Peste 20 de țări au condamnat atacul

ACTUALIZARE 23:12 Peste 20 de țări au condamnat atacul terorist din această seară de la sala de spectacole Crocus City Hall, de la periferia Moscovei. 

Primele declarații au venit din partea următoarelor state: SUA, Germania, Austria, Marea Britanie, Franța, Italia, Polonia, Grecia, Turcia, Belarus, Kârgâzstan, Pakistan, Iran, Arabia Saudită, Qatar, Egipt, Cuba, Kazahstan, Palestina, Venezuela, Armenia și Azerbaidjan.

Primele imagini cu suspecții atentatului

ACTUALIZARE 23:01 Martori oculari ai atacului au declarat că atacatorii erau „asiatici și caucazieni” și comunicau într-o „limbă străină, nu rusă”.

Presa rusă a publicat imagini cu suspecții și precizează că sunt originari din Ingușetia.

suspecti atentat moscova
Foto: Sursă X/Nexta

GUR acuză că atacul este planificat de serviciile speciale ale Kremlinului

ACTUALIZARE 22:53 Serviciul de informaţii militare al Ucrainei (GUR) susține despre atacul de la Moscova că este o „operaţiune planificată de serviciile speciale ale Kremlinului”, informează EFE.

„Desigur, vorbim despre o operaţiune specială a serviciilor secrete ale Kremlinului împotriva propriilor lor cetăţeni”, a declarat purtătorul de cuvânt al GUR, Andrii Yusov, citat de agenţia de ştiri ucraineană Unian.

Incendiul a fost limitat, dar nu e încă sub control

ACTUALIZARE 22:55 Incendiul care face ravagii la centrul de concerte de lângă Moscova a acoperit o suprafață de aproximativ 12.900 de metri pătrați, a relatat agenția de presă rusă Interfax.

Incendiul a fost limitat la sala de spectacole, dar nu este încă sub control, precizează sursa citată. 

Copii printre victime

ACTUALIZARE 22:48 Agenția rusă de presă RIA relatează că printre răniți se numără și copii. 

Garda Naţională Rusă îi caută pe atacatori

ACTUALIZARE 22:30 Garda Naţională Rusă îi caută pe cei care au atacat şi incendiat sala de concerte Crocus City Hall, relatează agenţia de presă rusă Interfax, citată de Reuters.

„Unităţi speciale ale gărzii naţionale lucrează la locul atacului terorist de la Crocus City Hall. Ele sunt în căutarea criminalilor şi evacuează cetăţenii din clădire”, a anunţat Garda Naţională Rusă, Rosgvardia, pe contul său de Telegram.

ACTUALIZARE 22:29 Uniunea Europeană a condamnat atacul terorist din regiunea Moscovei.

Noi împușcături

ACTUALIZARE 22:25 Au reînceput împușcăturile în interiorul sălii Crocus City Hall. Potrivit presei, în interior se află trei grupuri de forțe speciale. Anterior s-a raportat că mai mulți teroriști s-au baricadat în clădire.

Acoperișul sălii Crocus City Hall s-a prăbușit

ACTUALIZARE 22:22 Acoperișul sălii Crocus City Hall s-a prăbușit, relatează NEXTA. Suprafața incendiului este de 12.900 de metri pătrați.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Microbuz suspect

ACTUALIZARE 22:08 Canalele rusești Telegram relatează că în parcarea sălii de concerte a fost găsit un „microbuz alb suspect” cu numere de înmatriculare ucrainene de tip vechi.

În același timp, presa ucraineană scrie că era așteptată o astfel de înscenare din partea Moscovei sau o încercare de manipulare a opiniei publice internaționale.

Cinci persoane arestate

ACTUALIZARE 22:07 Presa rusă relatează că 5 angajați ai sălii de concerte și ai centrului comercial Crocus au fost arestați de forțele ruse de ordine pentru a fi interogați în legătură cu atacul terorist. 

Văduva lui Navalnîi, mesaj pentru ruși

ACTUALIZARE 22:03 Iulia Navalnaia a transmis un mesaj pe X, în care își exprimă condoleanțele față de victimele atacului de la Crocus City Hall și face apel ca cei responsabili să fie aduși în fața justiției.

„Condoleanțe familiilor victimelor. Toți cei implicați în această crimă trebuie găsiți și trași la răspundere”, a transmis ea. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Putin, informat despre atac

ACTUALIZARE 21:58 Kremlinul susține că informațiile despre atacul de la Crocus i-au fost transmise lui Putin în primele minute ale masacrului, potrivit presei ruse. 

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că președintele rus a dat toate instrucțiunile necesare în legătură cu incidentul.

Noi imagini de la Crocus City Hall din Moscova, unde a avut loc atacul terorist

Noi imagini de la Crocus City Hall din Moscova, unde a avut loc atacul terorist. Sursa: X/Nexta
Noi imagini de la Crocus City Hall din Moscova, unde a avut loc atacul terorist. Sursa: X/Nexta

Medvedev amenință. Ucraina neagă atacul

ACTUALIZARE 21:45 Fostul preşedinte rus, Dmitri Medvedev, susține că, dacă se descoperă că Ucraina se află în spatele atacului, „toți atacatorii și organizatorii trebuie găsiți și eliminați fără milă ca teroriști. Inclusiv oficialii de stat”.

Citește mai mult AICI

medvedev
Mesajul lui Medvedev. Sursă: X

Consilierul președintelui ucrainean, Mihailo Podoliak, a transmis „Ucraina nu a avut nimic de-a face cu atacul terorist”. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Zaharova: Casa Albă nu are dreptul să emită indulgențe pentru nimeni

ACTUALIZARE 21:40 Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, susține despre Casa Albă „că nu are dreptul să emită indulgențe pentru nimeni” și că „cei implicați „vor fi identificați de către autoritățile competente”, potrivit TASS. 

„Casa Albă a declarat că nu a văzut niciun indiciu că Ucraina sau ucrainenii au fost implicați în atacul terorist de la Moscova. Pe ce se bazează oficialii de la Washington pentru a trage concluzii despre nevinovăția cuiva în mijlocul unei tragedii? Dacă Statele Unite au sau au avut informații de încredere în acest sens, atunci acestea trebuie să fie transferate imediat părții ruse. Iar dacă nu există astfel de date, atunci Casa Albă nu are dreptul să emită indulgențe pentru nimeni. Toți cei implicați, așa cum a declarat conducerea rusă, vor fi identificați de către autoritățile competente”, a transmis Zaharova. 

ACTUALIZARE 21:36 Legiunea pentru Libertate a Rusiei, un grup de luptători ruși anti-Kremlin cu sediul în Ucraina, a negat orice implicare în atac, într-o postare pe platforma X. 

„Subliniem că Legiunea nu luptă împotriva civililor ruși”, a spus grupul, care dă vina pe „regimul terorist al lui Putin”.

Cuprinsă de flăcări

ACTUALIZARE 21:33 Întreaga clădire Crocus City Hall este cuprinsă de flăcări. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Peste 100 de răniți

ACTUALIZARE 21:29 Cel puțin 40 de persoane au fost ucise și peste 100 rănite în urma atacului, relatează agenția rusă de presă TASS.

Nu a existat nicio revendicare imediată a responsabilității pentru aparentul atac terorist.

Un bărbat arestat

ACTUALIZARE 21:26 Forțele de securitate ruse au reținut un bărbat în apropiere de locul atacului. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 21:20 Diplomaţia rusă denunță „un atentat terorist sângeros”, relatează AFP.

„Întreaga comunitate internaţională trebuie să condamne această crimă odioasă!”, a adăugat pe Telegram purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe rus, Maria Zakharova, pe Telegram. Serviciile de securitate ruse (FSB) au indicat până acum „un atac” care s-a soldat cu morţi şi răniţi.

Acoperiș prăbușit

ACTUALIZARE 21:18 O parte din acoperișul clădirii Crocus City Hall s-a prăbușit. 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 21:16 Ministerul Afacerilor Interne al Moscovei și al regiunii Moscova a introdus planul Zarya, potrivit presei ruse. Asta înseamnă că tot personalul trebuie să ajungă la serviciu în decurs de o oră, inclusiv cei care au zile libere.

Toată lumea trebuie să fie înarmată și echipată.

ACTUALIZARE 21:13 În momentul atacului, 6.200 de persoane s-ar fi aflat în sala de spectacole. Aproape toate biletele pentru concertul trupei Picnik erau epuizate.

În total, capacitatea maximă a sălii din Crocus este de peste 9.500 de persoane.

ACTUALIZARE 21:10 Mai mult de 70 de echipaje de ambulanță intervin la fața locului, scrie NEXTA. Medicii acordă primul ajutor răniților. 

130 de victime

ACTUALIZARE 21:08 Presa rusă raportează cel puțin 130 de victime. 

Actualizare 21:07 Potrivit ministerului rus pentru Situații de Urgență, aviația încearcă să stingă incendiul. 

Evenimente anulate

ACTUALIZARE 20:58 Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a ordonat anularea tuturor evenimentelor din acest weekend, potrivit TASS. 

Și în regiunea Leningrad sunt anulate evenimentele de divertisment până la noi ordine, au transmis autoritățile ruse. 

Reacția Casei Albe 

ACTUALIZARE 20:48 Casa Albă a declarat că nu sunt semne care să arate că Ucraina ar fi implicată în atacul terorist de la Moscova.

Imaginile cu împușcăturile din capitala rusă au fost „oribile și pur și simplu greu de privit”, a mai transmis Casa Albă, care precizează că nu a avut informații despre pregătirea unui atac terorist la Moscova.

FSB ia „toate măsurile necesare” privind  atacul armat

ACTUALIZARE 20:45 Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei a declarat că ia „toate măsurile necesare” în legătură cu atacul armat, relatează Interfax, potrivit Sky News. 

100 de persoane evacuate

ACTUALIZARE 20:38 100 de persoane au fost evacuate din subsolul sălii de concerte Crocus City Hall, potrivit Sky News, care citează agențiile ruse de stat. 

Alți oameni se află încă pe acoperișul sălii de spectacole după ce au fugit de atacul din interior.

A început operațiunea de eliminare a atacatorilor

ACTUALIZARE 20:35 Forțele speciale au luat cu asalt clădirea și au început operațiunea de eliminare a teroriștilor.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

ACTUALIZARE 20:29 Informaţiile de presă ruseşti au afirmat că atacatorii au folosit, de asemenea, explozibili, provocând un incendiu masiv la Crocus City Hall, o sală de concerte situată la periferia vestică a Moscovei. Un videoclip postat pe reţelele sociale arată coloane uriaşe de fum negru ridicându-se deasupra clădirii, scrie The Guardian.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

A doua explozie

ACTUALIZARE 20:25 O nouă explozie a avut loc în clădirea Crocus din Moscova, relatează NEXTA, care citează presa rusă.

ACTUALIZARE 20:24 Clădirea în care urma să aibă loc concertul, Crocus City Hall, este în flăcări și până la 100 de persoane ar putea fi prinse înăuntru, potrivit canalului de Telegram Baza, citat de Meduza.io.

ACTUALIZARE 20:22 Potrivit NEXTA, e vorba despre cinci teroriști care au deschis focul. Forțele speciale din Rosgvardia au ajuns la clădire la o oră după ce au început împușcăturile.

Comunicațiile celulare din Moscova nu funcționează bine. Au fost trimise elicoptere pentru a stinge incendiul. 

Cel puțin 40 de morți 

ACTUALIZARE 20:20 Cel puțin 40 de persoane au fost ucise în urma atacului. 

ACTUALIZARE 20:15 Potrivit agenției ruse de stat RIA, 50 de ambulanțe au fost trimise la fața locului, relatează Sky News

Știrea inițială

Potrivit RIA Novosti, cel puțin 12 oameni au fost uciși și 35 răniți de cel puțin trei atacatori care purtau costume de camuflaj.

Din imaginile postate pe rețeaua de socializare X, dar și din informațiile prezentate de utilizatori, ar fi avut loc și o explozie puternică.

În prezent, atacul este posibil să fie încă în desfășurare la sala de spectacole Crocus din Moscova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un clip video postat pe rețeaua X arată atacatori înarmați care trag în holul sălii de spectacole și se aud focuri de armă.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Un alt clip video prezintă momentul în care atacatorii intră în sala de spectacole Crocus din Moscova.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

:

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri