Liderul opoziției ruse, Aleksei Navalnîi, atacat cu cârnați

Data actualizării: Data publicării:
navalnii

Liderul opoziției ruse și posibil candidat la alegerile prezidențiale, Aleksei Navalnîi, a anunțat, miercuri, că a fost atacat cu cârnați pe aeroportul Domodedovo din Moscova la întoarcerea sa dintr-o călătorie în Europa, informează Agerpres.

navalnii
FOTO: frontnews.eu

Incidentul a avut loc după ce o tânără s-a apropiat de Navalnîi la poarta de sosiri pe aeroportul Domodedovo cerându-i să facă o fotografie, potrivit unui mesaj postat de opozantul rus pe blog-ul său.

„În acel moment, trei huligani au apărut din spate și mi-au atârnat de gât niște șiruri de cârnați”, a declarat Navalnîi. Poliția era în apropiere și râdea”, a adăugat el.

Potrivit publicației, pe media sociale circulă fotografii cu liderul opoziției ruse aflat în mijlocul unor cârnați împrăștiați pe jos.

Atacul a survenit la o zi după ce avocatul fostului ministru rus al economiei Alexei Uliukaiev a afirmat în fața instanței că acesta din urma a crezut că i s-a oferit un coș cu vin și cu cârnați în pachetul care ar fi conținut de fapt o mită de două milioane de dolari pentru care a fost reținut sub acuzația de corupție. Nu este clar dacă alegerea „armei” în cazul atacului asupra lui Navalnîi are vreo legătură cu declarația avocatului lui Uliukaiev.

Navalnîi, care, în pofida unor condamnări penale, intenționează să concureze cu Vladimir Putin la alegerile prezidențiale care vor avea loc în martie 2018 în Rusia, l-a acuzat pe președintele rus și pe unul dintre adjuncții șefului staff-ului său că au pus la cale atacul.

Cunoscutul activist anticorupție a fost atacat de două ori în acest cu un antiseptic de un verde strălucitor, încât era aproape să-și piardă vederea într-unul din cazuri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri