FOTO. Putin îşi petrece weekend-ul în taigaua siberiană, alături de ministrul apărării

Data publicării:
Vladimir Putin în taigaua siberaină.
Vladimir Putin în taigaua siberiană. Foto: kremlin.ru

Preşedintele rus Vladimir Putin şi-a oferit un weekend în taigaua siberiană, unde a condus un vehicul tot-teren şi s-a plimbat prin zăpadă însoţit de ministrul apărării, Serghei Şoigu, a comunicat duminică Kremlinul, transmite AFP, citată de Agerpres.

Îmbrăcaţi cu haine groase şi cu capetele descoperite, Putin (68 de ani) şi Şoigu (65 de ani) au făcut o plimbare prin pădurile înzăpezite, au traversat un pod din frânghii şi au privit cu binoclul la animale sălbatice, potrivit imaginilor difuzate de preşedinţia rusă.

Cei doi au vizitat apoi un atelier din taiga, unde Şoigu i-a arătat lui Putin obiecte bricolate în lemn în timpul liber.

Vladimir Putin în taigaua siberiană. Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin în taigaua siberiană. Foto: kremlin.ru

„Preşedintele face plimbări pe jos cu ministrul apărării, Serghei Şoigu în Siberia, a comentat laconic Kremlinul într-un comunicat, publicând vreo zece fotografii din această escapadă, dar fără a preciza unde anume au fost făcute.

Preşedintele rus cultivă de mulţi ani o imagine de bărbat puternic

În câteva imagini, Putin şi Şoigu apar în costume de iarnă de culoare maro şi decorate cu blană albă, încălţaţi cu valenki - cizme de fetru tradiţionale ruseşti -, mâncând în aer liber la o masă din lemn.

Cei doi au plecat apoi să se plimbe cu un vehicul tot-teren, Putin, tot numai un zâmbet, luând locul şoferului.

Preşedintele rus cultivă de mulţi ani o imagine de bărbat puternic, afişându-şi în mod regulat buna formă fizică.

În ultimii ani, el s-a mai lăsat fotografiat în taiga în timp ce practica pescuitul submarin, pilota o barcă ori se bronza la bustul gol.

Putin a mai fost arătat scufundându-se cu un submarin pe fundul lacului Baikal, pilotând un automobil de Formula 1 sau neutralizând un tigru.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Marcel Ciolacu a susținut ultima ședință la Guvern ca premier al României. Mesajul pentru viitorul cabinet...
Digi FM
Tudor Chirilă a primit amenințări cu moartea: "Inboxul meu e plin de înjurături suburbane, dar am să spun...
Pro FM
Celine Dion, la 30 de ani de la aniversarea nunții cu soțul pierdut în 2016: "Ești totul pentru noi. Îți...
Film Now
Tom Cruise, recompensat de Marina SUA pentru că a stimulat recrutarea de piloți: "Voi continua să îmi servesc...
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Pensiile în pericol în 2025: „Ordonanța trenulețul” vine peste pensionari! Câți bani se pot pierde?
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Keanu Reeves, despre posibilitatea de a reveni într-un nou film John Wick. Starul dezvăluie ce îl ține pe loc...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei