După incidentul cu distrugătorul britanic, Rusia a adus în sudul ţării 3 avioane de patrulare maritimă și luptă antisubmarin Tu-142

Data actualizării: Data publicării:
Un avion Tu-142 decolează.
Rusia a adus în sudul ţării 3 avioane de patrulare maritimă și luptă antisubmarin Tu-142. Foto: Profimedia

Rusia a transferat trei avioane strategice de patrulare maritimă şi de luptă antisubmarin Tupolev Tu-142, din cadrul Forţelor aeriene ale marinei ruse, în oraşul Eisk, situat pe ţărmul golfului Taganrog (regiunea Krasnodar, sudul ţării), relatează vineri publicaţia rusă Moskovski komsomoleţ, citând mai multe site-uri specializate în urmărirea traficului aerian.

Portalul Avia.pro, apropiat armatei ruse, precizează că cele trei Tu-142 au fost trimise în sudul Rusiei de la baza aeriana Kipelovo a Flotei Nordului.

Transferul acestor avioane la Eisk, situat lângă Marea Azov, poate fi considerat un răspuns la incidentul din 23 iunie în largul coastei Crimeii cu un distrugător britanic, notează ziarul citat.

În plus, săptămâna viitoare urmează să înceapă exerciţiile NATO - Sea Breeze 2021 - în Marea Neagră, iar cele trei Tu-142 vor putea să supravegheze zona de desfăşurare a manevrelor Alianţei, conform aceluiaşi ziar, informează Agerpres.

Unele publicaţii ucrainene, care au preluat informaţia, subliniază că oraşul Eisk, unde au fost trimise avioanele de patrulare pe distanţe mari, se află la numai 70 de km de portul ucrainean Mariupol.

Pentru ce misiuni este folosit Tu-142

Tu-142 este destinat distrugerii submarinelor nucleare. În marina rusă, acest tip de avioane este utilizat în principal pentru recunoaştere vizuală şi electronică, precum şi în operaţiuni de căutare şi salvare. Viteza sa maximă poate atinge 855 km/ oră, iar raza sa de acţiune este de aproximativ 5.200 km.

La 23 iunie, Ministerul rus al Apărării a declarat că un avion Su-24 şi nave ruseşti au tras tiruri de avertisment în direcţia unui distrugător britanic care ar fi intrat în apele teritoriale ruse în Marea Neagră, în largul Crimeii, peninsula ucraineană anexată de Rusia în 2014. Vasul, care se îndrepta de la Odesa spre Georgia, ar fi intrat până la 3 km în interiorul apelor ruseşti lângă Capul Fiolent, un punct de reper pe coasta de sud a Crimeii aproape de portul Sevastopol, baza Flotei Ruse din Marea Neagră.

Premierul britanic Boris Johnson a declarat joi că Regatul Unit nu recunoaşte anexarea Crimeii, la fel ca întreaga comunitate internaţională, iar distrugătorul HMS Defender a traversat apele teritoriale ucrainene, în drum de la Odesa spre Georgia.

Armata britanică a explicat miercuri că HMS Defender a efectuat „o traversare inofensivă în apele teritoriale ucrainene, conform dreptului internaţional”, dezminţind tiruri de avertisment trase de forţele ruse şi evocând „exerciţii de artilerie” ruseşti în apropiere, conform AFP.

Editor : Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Peștele de 5 ori mai ieftin decât somonul, dar la fel de sănătos. Mulți români îl ocolesc însă
Digi FM
Tudor Chirilă, despre serialul-fenomen Adolescence: „M-a cam dărâmat, ar trebui să fie parte din modulul...
Pro FM
Bianca Censori vrea să-l părăsească pe Kanye West, dar se teme: „El controlează atât de multe aspecte ale...
Film Now
Channing Tatum și transformările la care și-a supus corpul. Actorul nu va mai accepta roluri pentru care...
Adevarul
Caz bizar. Un bărbat a ajuns la spital după ce a rămas cu mâna prietenei sale blocată în gură
Newsweek
Vin banii de la Mica Recalculare. Pensiile cresc cu sume între 100 și 700 de lei în luna mai
Digi FM
Shiloh, fiica actorilor Angelina Jolie și Brad Pitt, imagini virale. Fanii sunt convinși că adolescenta calcă...
Digi World
De ce nu e bine să asociem friptura cu cartofii prăjiţi. Explicaţiile medicului Mircea Beuran
Digi Animal World
Această femeie a coborât un munte, cărându-și câinele de 49 de kilograme în spate. Imaginile cu animalul...
Film Now
Maria Shriver, detalii sfâșietoare despre divorțul de Arnold Schwarzenegger: „Mi-a frânt inima, mi-a zdrobit...
UTV
Luminița Anghel, confesiuni dureroase despre fiul adoptiv: „Nu vrei să știi ce priviri, câtă ură… mi-a fost...