Federaţia rusă de fotbal (RFS) ia în calcul afilierea la Confederaţia asiatică (AFC) după ce a fost suspendată de forul fotbalistic european, UEFA, în urma invadării Ucrainei, scrie DPA.
„Cred că a venit momentul să ne gândim serios să trecem la Confederaţia asiatică de fotbal", a declarat parlamentarul Dmitri Pirog, citat de canalul public Maci TV.
Pirog, un fost boxer profesionist, a spus ca acest lucru se datorează faptului că nu este clar cât va dura interdicţia UEFA pentru echipele de club şi selecţionata Rusiei de a concura la nivel internaţional.
Televiziunea Sky a anunţat la rândul său că RFS ia în considerare această mutare.
UEFA a înăsprit în această săptămână sancţiunile împotriva Rusiei, împiedicând această ţară să candideze la organizarea Campionatului European din 2028 sau 2032, excluzând selecţionata masculină din Liga Naţiunilor şi pe cea feminină de la Campionatul European ce va avea loc între 6 şi 31 iulie în Anglia.
Pirog, vicepreşedintele comisiei pentru sport din parlament, a spus că mulţi antrenori europeni renumiţi lucrează în fotbalul din Asia, care se dezvoltă puternic, conform Agerpres.
Cu toate acestea, un fost preşedinte al RFS, Viacheslav Koloskov, a spus că, personal, este „strict împotriva" unei schimbări, deoarece aceasta ar aduce „moartea fotbalului rus şi, de asemenea, nu ne vom mai întoarce niciodată în familia europeană".
În fotbal, a existat cazul unor ţări care au schimbat confederaţia din cauza unor probleme sportive sau de securitate. Israelul s-a afiliat la UEFA la începutul anilor 1990, iar Australia a trecut de la Oceania la Asia în 2006.
Editor : A.C.