Copilul a strigat „El nu este regele nostru”, referindu-se la preşedintele federaţiei. Poliţiştii au pus mâna pe el, l-au urcat într-o maşină şi au plecat către o destinaţie necunoscută, scrie presa locală.
În momentul reţinerii, băiatul le-a spus agenţilor să le fie ruşine.
Ample proteste faţă de Vladimir Putin au avut loc astăzi în toată Rusia. Acestea au fost organizate de liderul opoziţiei, Alexei Navalnîi, reţinut şi el de forţele de ordine la Moscova.
Cel puţin 300 de oameni au fost reţinuţi la manifestaţiile de astăzi care au loc cu două zile înainte ca Vladimir Putin să fie învestit în funcţie, după ce a câştigat alegerile prezidenţiale în luna martie.