BBC: Critici la adresa invaziei din Ucraina, la televiziunea publică din Rusia

Data publicării:
studio cu invitatii si gazda emisiunii „serile cu vladimir soloviov” de la rossia-1
„Serile cu Vladimir Soloviov” este un popular talk-show pro-Kremlin difuzat de canalul Rossia-1, avându-l drept gazdă pe un jurnalist supus sancțiunilor UE Foto: captură video

Critici la adresa invaziei din Ucraina au apărut la televiziunea publică rusă, o situație absolut neobișnuită, în condițiile în care presa din Rusia este strict controlată, relatează BBC.

„Serile cu Vladimir Soloviov”, un popular talk-show pro-Kremlin difuzat de canalul Rossia-1, s-a abătut de la linia oficială a Moscovei în timpul unei discuții cu invitații, în această săptămână.

„Trebuie să intrăm într-un alt Afganistan, dar unul și mai rău?” s-a întrebat Semion Bagdasarov, un academician care apare în emisiune, potrivit The Moscow Times. „Sunt mai mulți oameni și sunt mai avansați în mânuirea armelor”, a afirmat el referindu-se la ucraineni.

Karen Șahnazarov, un cineast care apare alături de Bagdasarov, a pus, de asemenea, la îndoială decizia Kremlinului. „Nu-mi pot imagina cum pot lua orașe precum Kievul. Nu-mi pot imagina cum ar arăta”, a declarat Șahnazarov, avertizând că Rusia riscă să rămână izolată și să-i îndepărteze chiar și pe cei mai buni aliați ai săi.

Comentariile sunt neobișnuite, deoarece gazda emisiunii, Vladimir Soloviov, este un susținător al președintelui Vladimir Putin, iar emisiunea pe care o face a susținut până acum teza oficială, că Rusia întreprinde o „operațiune militară specială” în Ucraina menită să „denazifice” și să „demilitarizeze” această țară.

De altfel, Soloviov este sub incidența sancțiunilor UE, Bruxelles-ul motivând că jurnalistul „este cunoscut pentru atitudinea sa extrem de ostilă față de Ucraina și pentru laudele aduse guvernului rus”. El are activele înghețate și nu poate călători în UE.

Soloviov a fost nevoit să-și întrerupă până la urmă invitații, oprindu-i să mai critice Kremlinul.

Televiziunea rusă de stat este singura sursă de informare pentru majoritatea cetățenilor ruși cu privire la războiul din Ucraina. După ce și-a lansat ofensiva în Ucraina, Kremlinul a acționat rapid pentru a bloca sursele alternative de informare, interzicând platforme sociale și instituții media independente, sub amenințarea unor pedepse cu ani grei de închisoare dacă folosesc, de pildă, cuvinte precum „război” sau „invazie”.

Pe de altă parte, acesta nu este unicul incident. O scenă stânjenitoare pentru autoritățile ruse s-a petrecut zilele trecute la o altă emisiune transmisă în direct de Zvezda, canalul de televiziune al Ministerulului Apărării din Rusia. Vladimir Eranosian, expert al Biroului rus de analiză militaro-politică, a afirmat că în Ucraina au murit soldați ruși și i-a îndemnat pe toți invitații din studio să țină un moment de reculegere pentru ei. Cuvintele analistului militar l-au panicat pe moderatorul emisiunii care a avut o reacție isterică și a țipat la invitat. 

 

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri