Ambasadorul Rusiei: Și președintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale

Data actualizării: Data publicării:
valeri kuzmin ambasador rusia

Ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a vorbit, într-un interviu pentru „Adevărul“, despre un subiect care a stârnit dezbateri și în România și în Rusia: dezincriminarea unor fapte penale. Valeri Kuzmin a catalogat discuția privind amnistia ca fiind „o problemă minoră”.

valeri kuzmin ambasador rusia

Întrebare: Pe plan intern, România trece printr-un moment dificil. Am avut alegeri, un nou Guvern, un nou Parlament şi avem proteste în stradă, dezbateri aprinse despre o ordonanţă de urgenţă controversată şi un posibil referendum. Care este impresia dumneavoastră despre situaţia din ultimele luni?

Valeri Kuzmin: „Primele cinci luni de când am sosit aici le-am dedicat aşteptării rezultatelor alegerilor, care ar fi trebuit să aducă un guvern cu mai multă stabilitate. Nu e doar impresia mea când spun că mulţi dintre colegii mei din corpul diplomatic susţineau acelaşi lucru ca şi mine: fostul guvern nu făcea nimic. Nu neapărat din rea-voinţă, dar pentru că avea un mandat limitat. Era aproape imposibil să menţinem contacte şi să avansăm pe orice palier de cooperare. Sper că societatea românească va fi suficient de matură să iasă din impasul creat de această problemă minoră de a declara sau nu o amnistie. În ţara noastră au fost două momente când preşedintele Putin a dezincriminat câteva fapte penale cu caracter minor. Au fost mai mult infracţiuni cu caracter economic. Sper că aceste discuţii publice să nu împiedice guvernul să continue relaţiile şi proiectele economice.”

Zilele trecute, liderul de la Kremlin a promulgat legea prin care violența în familie a fost dezincriminată. The Economist a explicat într-o analiză motivele pentru care violența în familie este adânc înrădăcinată în cultura rusă și cum sunt afectate femeile, cele mai vulnerabile în fața violenței domestice.

Într-o țară marcată de un trecut comunist, o perioadă în care nu exista noțiunea de viață privată, astfel de sensibilități sunt de înțeles, scrie publicația.

Mai mult, o parte din opoziția față de o legislație mai dură împotriva violenței domestice provine din frica de a acorda și mai multă putere asupra vieții de familie poliției corupte și sistemului judiciar din Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri