Alegeri în Rusia: Vladimir Putin îşi proclamă victoria

Data publicării:
vladimir putin discurs dupa alegeri_kremlin ru
Foto: kremlin.ru

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, le-a mulţumit duminică seara susţinătorilor săi pentru realegere, relatează Agerpres.

vladimir putin discurs dupa alegeri_kremlin ru
Foto: kremlin.ru

După ce sondajele la ieşirea de la urme şi primele numărători parţiale au arătat că a obţinut din primul tur un nou mandat de şase ani la Kremlin, Vladimir Putin s-a adresat unei mulţimi de simpatizanţi.

Vorbind de pe o scenă ridicată lângă Piaţa Roşie din Moscova, el a apreciat că rezultatul alegerilor reprezintă o recunoaştere a realizărilor din ultimii ani.

El a insistat asupra nevoii de unitate şi le-a promis ruşilor că va obţine realizări importante alături de ei şi se va gândi la viitorul ţării. Înainte de a coborî de pe scenă, preşedintele a dat tonul scandărilor „Rusia! Rusia!”, preluate de mulţime.

Potrivit numărătorii a circa 50% din voturi, Vladimir Putin a obţinut peste 75%, astfel încât nu va mai fi nevoie de un al doilea tur de scrutin.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri