Două aeronave de vânătoare și bombardament ruseşti de tipul Su-34 s-au ciocnit vinerea trecută deasupra Strâmtorii Tătare (care desparte insula Sahalin de Asia continentală şi care leagă Marea Ohotsk la nord cu Marea Japoniei), în regiunea Habarovsk (Extremul Orient rus), iar în urma coliziunii doar unul dintre cei patru piloţi a supravieţuit, au comunicat în weekend mass-media ruse, pe fondul unor informaţii contradictorii emise de surse din Ministerul Apărării de la Moscova după accident.
Ambele avioane s-au prăbuşit în Strâmtoarea Tătară după ce s-au ciocnit, incident prezentat iniţial de către Ministerul Apărării rus într-un comunicat drept o „atingere”.
Imediat după anunţul accidentului de către mai multe mass-media, agenţia oficială de presa TASS a transmis, citând o „sursă anonimă din cadrul Ministerului Apărării”, că unul dintre avioane a reuşit să aterizeze la bază cu motorul defect. Aceeaşi informaţie a fost difuzată şi de agenţia de presă rusă Interfax, fiind preluată şi de alte canale media.
Ulterior, Ministerul Apărării a comunicat că toţi piloţii au reuşit să se catapulteze, iar incidentul nu s-a soldat cu victime, fără să precizeze câte persoane se aflau la bordul aparatelor de zbor. Având în vedere că echipajul unui Su-34 este format din două persoane, devenise clar că este vorba de patru piloţi.
În cursul după-amiezii de vineri, ministerul a anunţat salvarea a doi piloţi din apele reci ale Strâmtorii Tătare, la capătul a mai multor ore de eforturi de căutare în condiţii dificile, pentru ca apoi să revină şi să anunţe că a fost salvat doar un pilot. Al doilea a fost recuperat fără viaţă. Până seara, echipele de salvare au mai găsit un corp, iar cel de-al patrulea pilot nu a fost descoperit, informa duminică seara publicaţia Vzgliad.
Conform canalului media citat, doi piloţi au decedat - după catapultare - încurcându-se în elementele sistemului lor de paraşutare, corpurile lor fiind descoperite de nave pescăreşti în zonă, conform site-ului 47news din Sahalin.
Su-34 este un aparat de zbor foarte perfecţionat, cu dublă comandă, conceput pentru a înlocui avionul Suhoi Su-24. Poate să distrugă ţinte terestre şi aeriene, indiferent de condiţiile meteorologice.
Avionul, care are la bord rachete cu ghidare prin laser din clasa „aer-sol” şi „aer-aer” cu rază lungă de acţiune, are autonomie pentru 4.000 km de zbor, cu o viteză de până la 1.900 km/h şi poate să transporte o încărcătura de circa 8 tone.
În momentul producerii accidentului, cele două aparate Su-34, care făceau parte din Regimentul 277, cu baza la Hurba (Komsomolsk pe Amur), nu aveau armament de luptă la bord, adaugă agenţiile de presă ruse.
Sursa: Agerpres