Rusia vrea să recruteze peste 100 de mii de bărbați pentru stagiul militar obligatoriu în următoarele luni. Putin a semnat decretul

Data actualizării: Data publicării:
Soldați tineri în Rusia
Foto cu caracter ilustrativ: Shutterstock

Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni decretul pentru a doua serie de încorporări în armată în anul 2024, în virtutea căruia circa 133.000 de cetăţeni cu vârste cuprinse între 18 şi 30 de ani sunt chemaţi pentru stagiul militar obligatoriu cu o durată de 12 luni, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres. 

Acelaşi decret prevede eliberarea din stagiul militar a celor care l-au încheiat. Seria anterioară de încorporări din acest an s-a desfăşurat între 1 aprilie şi 15 iulie şi au fost atunci chemaţi în armată circa 150.000 de ruşi, diferenţa faţă de seriile anterioare fiind creşterea la 30 de ani a vârstei maxime de încorporare, faţă de 27 de ani înainte.

Contraamiralul Vladímir Ţimlianski, care răspunde de organizare şi mobilizare în cadrul Statului Major rus, a asigurat că recruţii nu vor participa la războiul din Ucraina şi nici nu vor fi trimişi în teritoriile ucrainene aflate sub control rusesc.

Totuşi, ca urmare a situaţiei din mai multe regiuni ale frontierei ruse cu Ucraina, mai ales în provincia Kursk, unde armata ucraineană a lansat o incursiune în luna august, militarii ruşi în termen care efectuau stagiul militar în trupele de grăniceri s-au văzut implicaţi în lupte. Cei care se aflau în Kursk au fost copleşiţi de armata ucraineană în ofensiva surpriză lansată de aceasta pe 6 august şi sute dintre ei au fost luaţi prizonieri.

Cele două tabere au schimbat 260 de prizonieri la jumătatea lunii septembrie, câte 130 fiecare, printre cei predaţi Rusiei regăsindu-se şi numeroşi recruţi capturaţi în Kursk.

Preşedintele Putin a decretat în urmă cu două săptămâni că efectivele armatei ruse vor trebui să ajungă la 1,5 milioane de soldaţi până la 1 decembrie, cu 180.000 mai mulţi decât în prezent, a treia decizie de acest fel luată de liderul de la Kremlin de când a început războiul în Ucraina. Personalul armatei ruse va ajunge astfel la 2,38 milioane de persoane, inclusiv personalul administrativ.

Rusia are circa 700.000 de militari pe frontul ucrainean. În septembrie 2022, Putin a ordonat mobilizarea a circa 300.000 de rezervişti pentru susţinerea operaţiunilor militare în Ucraina. În perioada scursă de atunci nu a mai ordonat nicio altă mobilizare, estimând drept suficient numărul celor care se oferă voluntari pentru a intra în rândurile armatei.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Atunci când Marele Viscol a îngropat România: „Am încercat să ieșim, dar nu...
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Gwen Stefani, dezvăluiri despre cele mai dificile momente din viața ei: „Cum te aduni? A părut o a doua șansă...
Film Now
De ce s-a mutat Matthew McConaughey din L.A. Doi ani nu a jucat deloc în filme: "Cel mai rebel gest al meu"
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Nu au existat bani pentru plata pensiei în decembrie. La ce artificiu a recurs guvernul? DOCUMENT
Digi FM
Colin Farrell, cuvinte de laudă după ce a filmat câteva zile la București: „Cele mai uimitoare cafenele!”...
Comoara descoperită de muncitor. Foto: X
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Digi Animal World
Momentul când un câine este atacat de un leopard în curtea casei. Patrupedul a supraviețuit ca prin minune
Film Now
Matthew McConaughey, adevărul din spatele renunțării la comedii. Nici măcar o ofertă de 14,5 milioane $ nu...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...