Forţele ruse susțin că au preluat controlul asupra unui cartier din oraşul-cheie de pe linia frontului Ceasiv Iar, relatează agenţia rusă de presă Interfax, citând Ministerul Apărării, potrivit News.ro.
„Unităţile grupării de trupe Sud, ca urmare a acţiunilor active, au eliberat complet cartierul Novîi al localităţii Ceasov Iar din Republica Populară Doneţk şi au îmbunătăţit situaţia de-a lungul liniei frontului", a declarat ministerul rus într-un comunicat.
Potrivit sursei, forţele ruse au lovit brigăzi ucrainene şi au respins patru contraatacuri ale forţelor ucrainene. „Pierderile inamicului au fost de până la 450 de militari, două tancuri, trei vehicule blindate de luptă, inclusiv un transportor blindat de trupe M113 de fabricaţie americană şi zece camionete”, a declarat ministerul.
Fiind un oraş de importanţă strategică din estul regiunii Doneţk, rușii încearcă de mult timp să îl cucerească. Acesta a fost ţinta atacurilor aeriene, a bombardamentelor de artilerie şi cu drone ruseşti timp de luni de zile, ambele părţi considerând oraşul drept o poartă prin care Rusia poate lansa ofensive directe împotriva altor oraşe ucrainene importante.
Ceasiv Iar se află la aproximativ 20 km vest de Bahmut, un oraş cucerit de forţele ruse în urmă cu un an, după luni de lupte brutale.
Editor : C.S.