Galerie Foto Rusia cere Germaniei să recunoască asediul Leningradului din Al Doilea Război Mondial ca genocid

Data publicării:
People of Leningrad after a bomb attack
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images

Rusia cere Germaniei să recunoască Blocada Leningradului din Al Doilea Război Mondial nu numai ca o crimă de război, dar şi ca genocid, informează miercuri agenţia germană de presă DPA.

Ministerul de Externe rus a trimis o notă diplomatică în acest sens către Ministerul de Externe german, a relatat agenţia rusă de presă de stat TASS, citată de DPA. Nota critică Germania pentru presupusa "manipulare contradictorie" a trecutului.

Crimele Germaniei din epoca colonială sunt recunoscute ca genocid, dar cele naziste împotriva popoarelor Uniunii Sovietice în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial nu sunt, se arată în notă.

În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images

În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 1 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 2 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 3 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 4 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 5 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 6 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 7 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 8 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 9 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 10 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 11 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 12 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 13 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 14 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 15 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 16 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 17 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 18 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 19 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 20 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 21 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 22 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 23 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 24 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 25 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 26 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images | Poza 27 din 36
În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad, acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Sursa foto Profimedia Images
World War II / Soviet Union.
The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941.
Women in front of burning remnants of a house after an attack.
Photo, winter 1941.,Image: 147375319, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 28 din 36
World War II / Soviet Union. The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941. Women in front of burning remnants of a house after an attack. Photo, winter 1941.,Image: 147375319, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
World War II / Soviet Union.
The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941 –
January 1943.
Street scenes: The Nevsky-Prospekt during the blockade.
Photo, winter 1941.,Image: 147370206, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 29 din 36
World War II / Soviet Union. The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941 – January 1943. Street scenes: The Nevsky-Prospekt during the blockade. Photo, winter 1941.,Image: 147370206, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
World War II / Soviet Union.
The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941 –
January 1944.
Street scene on the Nevsky Prospect.
Photo, 1941.,Image: 147377311, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 30 din 36
World War II / Soviet Union. The siege of Leningrad by the North German Army, from 8.9.1941 – January 1944. Street scene on the Nevsky Prospect. Photo, 1941.,Image: 147377311, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
A Tank Turret Being Moved Into Position - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739427, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 31 din 36
A Tank Turret Being Moved Into Position - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739427, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
German Soldiers Firing Artillery - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739373, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 32 din 36
German Soldiers Firing Artillery - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739373, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
A Russian Factory Worker - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 795557320, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 33 din 36
A Russian Factory Worker - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 795557320, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
The Inside of Active Russian Factories in Leningrad - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739396, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 34 din 36
The Inside of Active Russian Factories in Leningrad - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739396, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
An Artillery Gun Being Moved Into Position - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739435, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 35 din 36
An Artillery Gun Being Moved Into Position - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739435, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
A Russian Factory Worker Checking Machine Guns - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739404, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no | Poza 36 din 36
A Russian Factory Worker Checking Machine Guns - Leningrad, Russian Soviet Federative Socialist Republic, Russia. Date: 1941,Image: 796739404, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no
,

"Partea rusă constată caracterul contradictoriu al abordării părţii germane cu privire la problema recunoaşterii oficiale a crimelor împotriva umanităţii comise de Germania în trecut ca acte de genocid. După ce şi-a recunoscut crimele din perioada colonialismului ca acte de genocid, partea germană încă nu a făcut acest lucru în ceea ce priveşte blocada Leningradului şi alte crime împotriva popoarelor URSS în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial", se menţionează în documentul citat de agenţia oficială de presă TASS, potrivit Agerpres.

"Partea rusă insistă asupra recunoaşterii oficiale a unor astfel de atrocităţi ale celui de-Al Treilea Reich ca genocid", adaugă nota.

În timpul asediului de aproape 900 de zile al oraşului Leningrad (din nordul Rusiei), acum Sankt Petersburg, de către Wehrmacht şi aliaţii săi în 1941-1944, aproximativ 1,1 milioane de oameni şi-au pierdut viaţa. Nenumăraţi civili au murit de foame sau de frig, aminteşte DPA.

"Asediul Leningradului a fost o crimă de război teribilă pe care Wehrmacht-ul german a provocat-o Leningradului şi populaţiei sale", potrivit Ministerului de Externe german.

Ministerul de la Berlin declară că guvernul german a subliniat acest lucru cu mai multe ocazii şi menţine această opinie juridică.

În ianuarie, la aniversarea a 80 de ani de la încheierea blocadei, ambasada germană la Moscova a comemorat victimele cu mai multe evenimente. Ambasadorul Alexander Graf Lambsdorff s-a întâlnit cu supravieţuitori, aminteşte DPA.

Diplomaţia rusă pune din ce în ce mai multă presiune asupra Germaniei. Din punct de vedere juridic, acuzaţia de genocid merge mai departe decât cea de crimă de război, mai notează DPA.

Convenţia Naţiunilor Unite privind genocidul din 1948 prevede că instanţe competente trebuie să emită condamnări pentru genocid.

Pentru cazurile anterioare anului 1948, este vorba de a ajunge la o înţelegere prin politică, societate şi istoriografie, potrivit DPA.

În nota sa, Ministerul de Externe rus critică din nou faptul că Germania a plătit doar despăgubiri individuale evreilor victime ale blocadei.

"Partea rusă consideră această practică a părţii germane ca o discriminare pe motive etnice", se spune în textul citat de TASS. De asemenea, documentul subliniază că referirile Berlinului la o presupusă soluţionare a acestei probleme prin plata despăgubirilor în urma celui de-Al Doilea Război Mondial sunt "absolut inacceptabile şi neconvingătoare".

Germania justifică tratamentul diferit prin faptul că evreii sovietici au fost supuşi unei persecuţii deosebite din cauza politicii rasiale naziste, notează DPA.

Despăgubirile pentru alte victime au fost acoperite de reparaţiile de război plătite de Germania după 1945. Cu toate acestea, ca gest umanitar, guvernul german a finanţat în Sankt Petersburg, începând din 2019, ajutoare sociale şi medicale pentru supravieţuitori ai asediului Leningradului.

Nota MAE rus face de asemenea referire la o logică "imorală" a Germaniei şi susţine că, timp de decenii, Germania "a plătit cu regularitate beneficii sociale foştilor soldaţi ai celui de-Al Treilea Reich, membri ai SS şi colaboratori ai regimului nazist". "O astfel de abordare pune la îndoială sinceritatea declaraţiilor părţii germane cu privire la responsabilitatea istorică a Germaniei pentru crimele teribile ale regimului nazist pe teritoriul URSS, inclusiv blocada Leningradului, pe care partea rusă le consideră acte de genocid împotriva popoarelor Uniunii Sovietice", potrivit notei citate de TASS.

Noua notă diplomatică a Moscovei precizează că un gest umanitar adecvat evenimentelor se lasă în continuare aşteptat.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...