Rusia adaugă încă cinci țări pe lista statelor "neprietenoase"

Data publicării:
vladimir putin
Rusia adaugă încă cinci țări pe lista statelor "neprietenoase". FOTO: Profimedia IMages

Rusia a actualizat lista statelor ''neprietenoase'' și a adăugat încă cinci țări, respectiv Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.

Guvernul rus anunţă vineri pe site-ul său că a actualizat lista statelor străine care comit acte ''neprietenoase'' împotriva misiunilor diplomatice şi consulare ruseşti din străinătate. Pe listă au fost incluse Grecia, Danemarca, Slovenia, Croaţia şi Slovacia.

Lista aprobată de guvern limitează numărul de persoane pe care reprezentanţele diplomatice afectate de măsură le pot angaja în Rusia. Astfel, Ambasada Greciei va putea să recruteze până la 34 de persoane, ambasada Danemarcei până la 20 şi ambasada Slovaciei până la 16, în timp ce Slovenia şi Croaţia nu vor putea recruta personal în Rusia pentru misiunile lor diplomatice şi consulare.

Guvernul rus a reamintit că în luna mai a anului trecut au fost impuse restricţii ambasadelor SUA şi Cehiei.

''Lista aprobată de guvern nu este definitivă şi poate fi extinsă, având în vedere acţiunile ostile în curs de desfăşurare ale statelor străine împotriva misiunilor ruseşti din străinătate'', conform comunicatului guvernului de la Moscova, scrie Agerpres.

Adoptarea unor astfel de restricţii, care includ interdicţia totală de a angaja persoane din Rusia, este prevăzută în decretul privind măsurile de răspuns la "ţările neprietenoase" semnat de preşedintele rus Vladimir Putin la 23 aprilie.

La 5 martie, la nouă zile după începerea aşa-numitei "operaţiuni militare speciale" ruseşti în Ucraina, Putin a ordonat guvernului să întocmească o listă a ţărilor care desfăşoară "acţiuni neprietenoase" împotriva Rusiei, aminteşte EFE.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Mario Iorgulescu, condamnat definitiv la 8 ani de închisoare cu executare, pentru accidentului mortal...
Digi FM
A divorțat după 17 ani de căsnicie, iar acum are o nouă iubită. Andrei Aradits: „Nu, nu mi-e teamă să sufăr...
Pro FM
Katy Perry, talie tot mai subțire după ce ar fi recurs la dieta logodnicului Orlando Bloom. Artista a negat...
Film Now
A renunțat la actorie în urmă cu 12 ani. Cum arată astăzi David Caruso, starul din „CSI: Miami”
Adevarul
Jurnalista din România, dezamăgită de Țara lui Moș Crăciun. „Laponia e prima țeapă pe care o iau de pe...
Newsweek
Călin Georgescu anunță ce face cu pensiile dacă ajunge președinte. Pensionarii trebuie să se teamă
Digi FM
Ion Țiriac și Dan Șucu, posibili investitori la un club italian de fotbal din Serie A
Digi World
O iluzie optică a făcut vâlvă pe rețelele sociale. Poți să ”vezi” cele trei creaturi din imagine în 15...
Digi Animal World
Cum arată un câine care a dispărut timp de 4 luni și a trăit în sălbăticie. Stăpânii abia l-au recunoscut...
Film Now
Daniel Craig, care a jucat în cinci filme James Bond și are o avere ce depășește 125 milioane de dolari: „Tot...
UTV
Mariah Carey ii semneaza sanul Rihannei, intr-un moment inedit, la ultimul concert de Craciun al artistei