Exclusiv România și-a dat acordul pentru ca navele cu cereale să treacă prin Canalul Bâstroe. Aurescu: Sprijinim Ucraina într-un moment dificil

Data publicării:
canalul bastroe
Canalul Bâstroe. Foto: Google Maps

Ministrul de Externe Bogdan Aurescu a declarat miercuri, la Interviurile Digi24.ro, că partea română și-a dat acordul pentru tranzitul navelor cu cereale din Ucraina pe brațul Chilia și prin Canalul Bâstroe. Construcția acestui canal de către partea ucraineană este un motiv de dispută între România și Ucraina. „E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare”, a precizat ministrul.

Ucraina a anunțat marți seara că a început să scoată cerealele din țară prin Canalul Bâstroe. „În ultimele patru zile, 16 nave au trecut prin Canalul Bâstroe. Intenţionăm să menţinem acest ritm”, a declarat adjunctul ministrului ucrainean al Infrastructurii, Iuri Vaskov. Într-un comunicat de presă, Ministerul ucrainean al Infrastructurii a informat că alte 16 nave aşteaptă acum să fie încărcate cu cereale ucrainene pentru a fi exportate pe pieţele externe, în timp ce peste 90 de nave îşi aşteaptă rândul pentru a trece prin Canalul Sulina.

Cosntrucția și folosirea Canalului Bâstroe este însă motiv de dispută între România și Ucraina. Construcţia acestui canal, care face legătura între Dunăre şi Marea Neagră, a început în anul 2004. România a cerut Ucrainei să oprească acest proiect, având în vedere că noua legătură de 10 kilometri dintre Dunăre şi mare trece prin mijlocul Deltei Dunării şi încalcă o serie de convenţii internaţionale din domeniul protecţiei mediului.

„E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare. Înțelegem astfel să sprijinim Ucraina într-un moment extrem de dificil”, a precizat ministrul de Externe Bogdan Aurescu, la Interviurile Digi24.ro.

„Este o rută pe care se pot tranzita vase cu capacitate realitv mică și care a fost în centrul unei dispute pe care am avut-o încă din 2003 cu Ucraina din rațiuni de mediu, pentru că majoritatea organizațiilor internaționale au concluzionat că există un impact de mediul substanțial negativ transfrontalier care se va produce dacă acest proiect va trece în etapele superioare de dezvoltare. În ceea ce privește canalul Chilia trebuie spus că navigația este deschisă și este liberă pentru navele sub pavilion ucrainean și român, iar pentru navele sub pavilion terț e nevoie de acordul părților. Din acest punct de vedere, ținând cont de situația deosebit de dificilă a Ucrainei privind tranzitul cerealele, și noi am ajutat Ucraina și o ajutăm în continuare atât pe cale rutieră, feroviară cât și prin porturi, lucrăm la dezvoltarea capacităților pentru a face față unei cantități mai mari de grâne, având în vedere aceste aspecte, am acordat consimțământul nostru pentru tranzitul sub pavilion terț pe canalul Chilia, rezervându-ne în același timp poziția cu privire la aspectele care țin de conformitatea cu dreptul internațional al mediului referitor la dezvoltarea canalului Bâstroe. Pentru navele sub pavilion terț, noi am acordat deja consimțământul părții române pentru acest tranzit, fiind vorba despre tranzitul de cereale care este absolut crucial să ajungă la destinații. E o situație excepțională pe care am tratat-o ca atare. Înțelegem astfel să sprijinim Ucraina într-un moment extrem de dificil”, a declarat ministrul de Externe.

Bâstroe este un canal navigabil de adâncime aşezat de-a lungul gurilor (canalelor) Bâstri, Stambulul Vechi şi Chilia din Delta Dunării. Canalul este situat pe teritoriul regiunii Odessa şi trece prin teritoriul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării.

Editor : R.K.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poprirea pe cont, reguli clare. Ce se întâmplă dacă datornicul își schimbă locul de muncă sau iese la pensie
Digi FM
Rux, revoltată de comentariile lui Mihai Trăistariu privind fostele iubite: „Pe mine mă sperie ca bărbatul să...
Pro FM
Unde a plecat Alina Sorescu după ce a divorțat de Alexandru Ciucu. Fanii, val de reacții: „Prima vacanță în...
Film Now
Ethan Hawke critică noua tendință „nebună” de a angaja actori pe baza numărului de urmăritori de pe rețelele...
Adevarul
Ce spun soldații ruși trimiși pe ascuns în sanatorii din Coreea de Nord pentru îngrijiri medicale: „Mesele...
Newsweek
Guvernul anunță un nou ajutor la pensie pentru plata facturilor. Cardul de energie NU se mai încarcă
Digi FM
Kim Kardashian, declarații despre relația cu Kanye West: „Vrem tot ce e mai bun pentru copii!” Rapperul a...
Digi World
Cum s-a schimbat corpul unui bărbat care a mâncat câte 30 de ouă pe zi timp de o lună. Rezultatele...
Digi Animal World
Un câine abandonat într-o parcare a emoționat milioane de oameni. Mesajul pe care îl avea prins de zgardă...
Film Now
"Rambo", între realitate și ficțiune. Adevărul din spatele legendarului personaj interpretat de Sylvester...
UTV
Rux și Opulență, atac dur la adresa lui Mihai Trăistariu: „Ești un penibil și vei rămâne un penibil!”