România se opune schimbării tratatelor UE. Macron și Ursula von der Leyen cer convocarea unei convenții pentru revizuire

Data actualizării: Data publicării:
EP-131077A_CoFoe_Plenary
Președintele francez în plenul Parlamentului European la Strasbourg. Foto: europarl.europa.eu

Treisprezece ţări din UE, printre care și România, se opun declanşării unei proceduri pentru schimbarea tratatelor europene, dorită de Parlamentul European, preşedintele francez Emmanuel Macron şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, pentru a face Uniunea mai eficientă, relatează AFP şi DPA.

Preşedintele francez Emmanuel Macron a susţinut luni apelurile la convocarea unei convenţii pentru a discuta posibile modificări la tratatele care guvernează Uniunea Europeană. Liderul de la Elysee a spus că este pentru această reformă instituţională în cadrul unui discurs susţinut în cadrul Parlamentului European la Strasbourg.

Va trebui să ne reformăm textele, este evident. Una dintre căile acestei reforme este convocarea unei convenţii de revizuire a tratatelor. Este o propunere a Parlamentului European şi eu sunt de acord cu ea, a spus Macron în faţa legislativului comunitar.

Discursul președintelui francez a făcut ecoul propunerilor cetăţenilor de reformare a UE, care au fost prezentate la sfârşitul lui aprilie drept rezultat al unui dialog cetăţenesc de un an de zile privind viitorul blocului comunitar în ceea ce s-a numit Conferinţă privind viitorul Europei.

Preşedintele francez a mai spus că vrea să discute despre posibile schimbări la tratatele UE la viitorul summit al liderilor UE.

La rândul său, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că este de acord cu modificarea tratatelor Uniunii Europene pentru eliminarea votului în unanimitate în decizii-cheie, „dacă va fi necesară”.

13 țări se opun revizuirii tratatelor UE

Nu suntem favorabili unor tentative neanalizate şi premature vizând lansarea unei astfel de proceduri, scriu aceste ţări, între care Polonia, România şi Finlanda, potrivit unui text difuzat luni pe Twitter de Suedia, de asemenea, semnatară.

Cele 13 state membre susţin că nu exclud nicio opţiune în acest stadiu”, dar că vor să studieze mai întâi propunerile de reformă prezentate liderilor UE după dialogul cetăţenesc.

Difuzarea acestei scrisori comune coincide cu manifestările de Ziua Europei. Acestea au fost marcate cu discursuri în faţa Parlamentului European reunit la Strasbourg al preşedintelui francez, Emmanuel Macron, şi al președintelui Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care au spus că sunt de acord cu o revizuire a tratatelor pentru întărirea UE, transmite Agerpres.

În această zi au fost înaintate oficial şi propunerile rezultate în urma Conferinţei privind viitorul Europei, un amplu exerciţiu de consultare cetăţenească de un an.

Anumite propuneri, precum acordarea dreptului de iniţiativă legislativă Parlamentului European, solicitat de acesta, sau extinderea competenţelor UE în materie de apărare sau de sănătate, presupun o schimbare a tratatelor.

Ţările care se opun acestei perspective atrag atenţia asupra riscului unei  „pierderi de energie şi estimează că o revizuire a tratatelor nu a fost niciodată un obiectival Conferinţei.

Avem deja o Europă care funcţioneazădupă cum au arătat-o pandemia de COVID-19 şi răspunsul la invazia rusă în Ucraina şi nu trebuie să ne grăbim pentru a face reforme instituţionale, avertizează ei.

Propunerile cetăţenilor nu trebuie instrumentalizate, adaugă statele semnatare.

Textul a mai fost semnat de Danemarca, Malta, Republica Cehă, Slovenia, Bulgaria, Croaţia şi cele trei ţări baltice - Estonia, Letonia şi Lituania.

Parlamentul European spune că revizuirea Tratatelor UE este necesară

Parlamentul European a făcut apel pe 4 mai la declanşarea unei proceduri de schimbare a tratatelor europene. O etapă riscantă, dar necesară, pentru anumite propuneri precum, de exemplu, dreptul de inţiativă al Parlamentului sau extinderea competenţelor Bruxellesului în materie de apărare sau de sănătate, au transmis eurodeputații.

Parlamentul recunoaște că „propunerile ambițioase și constructive” care au rezultat în urma conferinței necesită modificări ale Tratatelor, de exemplu în ceea ce privește o Uniune mai simplă, mai transparentă, mai responsabilă și mai democratică. În acest scop, plenul Parlamentului solicită Comisiei pentru afaceri constituționale să pregătească propuneri de reformare a Tratatelor UE, care ar avea loc prin intermediul unei convenții în conformitate cu articolul 48 din Tratatul privind Uniunea Europeană.

În acest proces, UE ar trebui să se îndrepte către un model de creștere durabilă, favorabilă incluziunii și rezilientă, acordând o atenție deosebită IMM-urilor, declară eurodeputații, solicitând punerea deplină în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale. De asemenea, aceștia solicită UE să joace un rol de lider în combaterea schimbărilor climatice, protejarea biodiversității și promovarea sustenabilității la nivel mondial. Eurodeputații subliniază, de asemenea, că o integrare politică mai profundă și o democrație veritabilă pot fi realizate prin acordarea dreptului de inițiativă legislativă Parlamentului European și prin abolirea unanimității în cadrul Consiliului.

Unanimitatea statelor membre, necesară într-un anumit număr de domenii, în special cel financiar, şi sursă frecventă de blocaje, după cum o arată în prezent discuţiile dificile privind un embargo asupra petrolului rusesc, este, de asemenea, pusă în discuţie.

Născută dintr-o idee a preşedintelui francez Emmanuel Macron, Conferinţa privind viitorul Europei a început în urmă cu un an. La final, prin intermediul unui vast proces de reunire a unor comisii şi grupuri de lucru tematice, la care au fost asociaţi 800 de cetăţeni, aleşi, diverşi reprezentanţi ai societăţii civile, circa 325 de măsuri din 49 de categorii au fost aprobate pe 30 aprilie.

Mesajul vostru a fost primit, le-a spus Ursula von der Leyen participanţilor. Există deja multe lucruri pe care le putem face fără a aştepta, a estimat ea, promiţând noi propuneri în discursul ei privind starea Uniunii de pe 3 septembrie.

Citește și: Cum ne dorim să arate viitorul Europei? Interviu cu Manfred Weber și Siegfried Mureșan

Editor : Marco Badea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...