Rishi Sunak va fi prim-ministrul Regatului Unit

Data actualizării: Data publicării:
Rishi Sunak
Rishi Sunak. Foto: Profimedia Images.

Fostul ministru de Finanțe Rishi Sunak va fi următorul prim-ministru al Regatului Unit, după ce singurul său rival, Penny Mordaunt, s-a retras din competiția internă din Partidul Conservator. 

Sunak a fost ales lider al Partidului Conservator și va fi viitorul prim-ministru al Regatului Unit după demisia lui Liz Truss. 

„Rishi Sunak este ales şef al Partidului Conservator”, a anunţat Graham Brady, însărcinat cu aceste responsabilităţi în cadrul formaţiunii de 12 ani. Comitetul 1922 stabileşte regulile pentru selectarea şi schimbarea liderului Partidului Conservator.

Luni dimineață, Sunak avea deja peste 160 de semnături ale parlamentarilor conservatori. 

Contracandidata Penny Mordaunt a anunţat că se retrage din cursă pentru că nu a a obţinut suficient sprijin din partea parlamentarilor conservatori şi că îl va sprijini pe Rishi Sunak.

„Această decizie este una istorică şi arată, încă o dată, diversitatea şi talentul partidului nostru. Rishi are sprijinul meu deplin”, a anunţat Mordaunt într-un comunicat.

Sunak a ieșit pe locul doi în ultima competiție pentru șefia partidului și guvernului britanic, fiind învins de Liz Truss la votul membrilor partidului, însă câștigând toate rundele de vot la nivel parlamentar.

Rishi Sunak va deveni primul hindus și prima persoană de culoare care va conduce guvernul Marii Britanii. La vârsta de 42 de ani, este și cea mai tânără persoană care a preluat funcția în ultimii 200 de ani.

Citește și Cine este Rishi Sunak

Sunak a fost ales pentru prima dată deputat în 2015. A susținut ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană în timpul referendumului din 2016. Ulterior, a făcut parte din guvernul Theresei May. Boris Johnson a fost cel care i-a acordat lui Sunak primul său rol important în executiv, din 2020 fiind numit ministru de finanțe.

Rishi Sunak îi ia locul lui Liz Truss care a demisionat, joi, după doar 44 de zile în fruntea guvernului britanic, devenind, astfel, prim-ministrul cu cel mai scurt mandat din istoria Regatului.

Aceasta va fi, de asemenea, prima nominalizare a unui prim-ministru pentru noul suveran Charles al III-lea, care a venit la tron pe 8 septembrie după moartea reginei Elisabeta a II-a.

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...