Galerie Foto Regii Spaniei, Felipe și Letizia, au mers cu autobuzul prin Madrid şi au stat de vorbă cu oamenii

Data publicării:
Regii Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, au mers cu autobuzul în Madrid.
Regii Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, au mers cu autobuzul în Madrid. Foto: Profimedia Images

Regii Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, au fost protagoniştii unor imagini neobişnuite. Cei doi au urcat luni dimineaţă într-un autobuz din Madrid şi au parcurs o parte din traseu alături de alţi călători, cu care au stat de vorbă şi au făcut poze. 

Spre suprinderea călătorilor, regele Felipe şi regina Letizia au urcat într-o staţie din centrul Madridului pentru a merge la un eveniment oficial, însoţiţi şi de alte oficialităţi. "Bună ziua", l-a salutat la urcare regele pe şoferul autobuzului, sută la sută electric, care la primele ore ale zilei este gratuit, relatează EFE. 

Şeful statului, care obişnuieşte să se deplaseze cu maşina sau cu avionul oficial, a mărturisit că este pentru prima dată când urcă într-un autobuz urban, în timp ce Letizia a rememorat vremurile când era studentă la Madrid şi când se deplasa cu mijloacele de transport în comun.

 Regii Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, au mers cu autobuzul în Madrid. Foto: Profimedia Images
Regii Spaniei, Felipe al VI-lea şi Letizia, au mers cu autobuzul în Madrid. Foto: Profimedia Images

La capătul traseului, călătorii au coborât, însă regii şi-au continuat drumul până la unul dintre sediile companiei municipale de transport EMT (Empresa Municipal de Transportes de Madrid) unde au participat la sărbătorirea a 75 de ani de la înfiinţarea acestei companii de stat.

"Oamenii au fost la început total surprinși de prezența regilor"

În călătoria lor cu autobuzul electric, regii au fost însoţiţi de primarul Madridului, Jose Luis Mariínez-Almeida, şi de titulara Transporturilor, Raquel Sánchez.

"Oamenii erau total surprinşi de prezenţa regilor, însă apoi se relaxau şi începeau să discute cu ei şi să-şi facă poze", a declarat presei primarul capitalei Martinez-Almeida. Pe durata traseului, primarul i-a informat pe regi că flota este formată din peste 2.000 de vehicule electrice. "2.096, mai exact", a precizat don Felipe.

La final, angajaţii companiei i-au ovaţionat pe regele Felipe şi pe soţia sa Letizia și au făcut împreună o fotografie de grup, mai notează EFE, citată de Agerpres.

Vizita intervine după ce în 2018 regele Felipe al VI-lea a parcurs cu metroul o porţiune din traseu la Madrid, pentru a marca o sută de ani de când operează acest mijloc de transport subteran.

Editor : A.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Meteorologii anunță o lună ianuarie cum n-a mai fost în România. Vreme neobișnuită și temperaturi ciudate
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
Miliardarul Jeff Bezos se căsătorește: Nuntă fastuoasă, de 600 de milioane de dolari, în Aspen, pe...
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Scarlett Johansson nu-și dorește ca fiica sa să afle acest lucru despre ea: „Mi-e atât de rușine”
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...