Regele Charles al III-lea a redus temperatura termostatului pentru piscina de la Palatul Buckingham pentru a limita consumul de energie al casei regale. „Câteva persoane care folosesc piscina au observat că temperatura a scăzut. Li s-a spus că regele face economie”, a declarat o sursă pentru Daily Mail.
Anul trecut, factura la utilități pentru palatele regale, care este plătită de contribuabili prin intermediul subvenției suverane, a fost de 3,2 milioane de lire sterline.
Regele, ecologist de-o viață, încearcă să obțină emisii nete zero în casa regală înainte de data limită stabilită de guvern, 2050.
El a instalat deja panouri solare pe acoperișul casei sale din Londra, Clarence House, și la Highgrove, reședința sa de la țară din Gloucestershire.
O sursă apropiată regelui a declarat pentru Sunday Times că Charles crede că piscina, pe care membrii de rang înalt ai casei regale au voie să o folosească, „nu este bună din punct de vedere ecologic, deoarece apa are substanțe chimice și trebuie încălzită”.
„Nu se potrivește cu viziunea sa asupra lumii”, consideră Charles.
Piscina de la Palatul Buckingham a fost comandată de George al VI-lea în 1938, pentru prințesele Elisabeta și Margareta.
Regele a învățat să înoate acolo, la fel ca frații săi. Diana, prințesa de Wales, a folosit, de asemenea, piscina în mod regulat. Totodată, se crede că și prinții William și Harry au învățat să înoate acolo.
Membrii seniori ai casei regale au voie să folosească piscina, dar trebuie să verifice în prealabil dacă un membru al familiei regale face baie pentru a evita conflictele, mai scrie presa britanică.
Editor : I.C