Referendum controversat în Germania: Ce au decis autoritățile cu privire la uciderea porumbeilor din oraș

Data publicării:
porumbei
Foto: Shutterstock

Porumbeii din oraşul Limburg din vestul Germaniei scapă cu viaţă - pentru moment, cel puţin - după ce Consiliul local a anunţat că nu va implementa o decizie stabilită prin referendum de a ucide aceste păsări, informează DPA.

Dezbaterea referitoare la soarta porumbeilor din oraş durează de mai multe luni, iar în urma criticilor, Consiliul municipal din acest oraş din landul Hessa a decis recent că 200 dintre aceste păsări vor putea fi salvate.

Salvatori din cadrul Gut Aiderbichl, o organizaţie austriacă pentru drepturile animalelor, au declarat vineri că pot captura păsările şi că le vor transporta apoi la un refugiu din comuna Eslarn, din landul vecin Renania-Palatinat. Asociaţia spune că refugiul este unul dintre cele mai mari de acest gen din Europa şi este prevăzut cu două voliere care găzduiesc deja circa 3.000 de porumbei, scrie Agerpres.

În urma unui referendum municipal desfăşurat în luna iunie, majoritatea populaţiei a susţinut decizia Consiliului de ucidere a porumbeilor. Păsările urmau să fie ameţite, iar apoi omorâte prin ruperea gâtului.

Veştile nu sunt însă în totalitate pozitive pentru rezidenţii înaripaţi ai oraşului. Potrivit unui recensământ realizat de municipalitate cu puţin timp în urmă, în Limburg au fost număraţi circa 700 de porumbei. Obiectivul declarat este o populaţie stabilă de circa 300 de păsări, ceea ce înseamnă că după ce vor fi mutaţi cei 200 de porumbei în Eslarn, alţi 200 de porumbei tot vor trebui să fie sacrificaţi.

Un purtător de cuvânt al Primăriei din oraşul german a dezvăluit că o nouă numărătoare a fost realizată în septembrie. Nu se cunosc încă rezultatele, dar publicarea lor este planificată pentru anul acesta. În baza noilor cifre, subiectul va trebui din nou discutat.

Dieter Ehrengruber, directorul executiv al asociaţiei Gut Aiderbichl, a subliniat că salvarea păsărilor din Limburg se va face o singură dată, iar problema suprapopulării porumbeilor din oraş nu va fi rezolvată prin mutarea păsărilor sau prin sacrificarea celor rămaşi.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cuplul Ceaușescu, doi bătrânei la „Ia-mă, nene” și pachetul misterios plasat în portbagajul mașinii luate...
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Îmbrăcată într-o fustă cât o palmă, Ștefania i-a stârnit la comentarii pe fanii ei: "Ce vă dezbrăcați, frate...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Cu ce precizie iau pensia, în 2025, românii care au muncit în Germania? Haos cu pensiile în România
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
Cum arată la 44 de ani fiul tatuat al lui Michael Douglas, care-i seamănă leit. De ce a făcut Cameron șapte...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...