Marea Britanie a înregistrat miercuri cel mai mare număr de cazuri într-o singură zi de la debutul pandemiei - peste 78.000, în timp ce autoritățile sanitare avertizează asupra unor creşteri impresionante a noilor îmbolnăviri în zilele următoare, dată fiind răspândirea rapidă a noii variante Omicron a coronavirusului, relatează Reuters.
Încă 78.610 cazuri de COVID-19 au fost confirmate în ultimele 24 de ore în Marea Britanie, cu circa 10.000 mai multe faţă de ultimul record zilnic, înregistrat în ianuarie.
Directoarea executivă Agenţiei de Securitate Sanitară (UK Health Security Agency), Jenny Harries, a atras mai devreme atenţia că varianta Omicron este ''probabil cea mai semnificativă ameninţare'' de la începutul pandemiei.
„Cifrele pe care le vom vedea în datele din zilele următoare vor fi impresionante comparativ cu rata de creştere pe care am văzut-o la variantele anterioare” ale coronavirusului SARS-CoV-2, a subliniat ea în faţa unei comisii parlamentare, precizând că numărul infectărilor cu această nouă variantă se dublează într-un interval de timp de mai puţin de două zile, scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Secvenţierile efectuate arată că varianta Omicron este deja dominantă la Londra.
Şi premierul Boris Johnson a avertizat asupra unui „val mareic” de infecţii, astfel că a introdus noi restricţii antiepidemice, aprobate marţi de parlamentul de la Londra în pofida opoziţiei a numeroşi parlamentari membri chiar ai partidului conservator al lui Johnson.
Editor : I.C