Reactoarele de ultimă generație care vor declanșa o revoluție nucleară. SUA încearcă să ajungă din urmă Rusia și China

Data publicării:
Akademik Lomonosov
Akademik Lomonosov, prima centrală nucleară plutitoare din lume. Foto: Profimedia Images

În largul coastei siberiene, nu departe de Alaska, o navă rusească este andocată în port de patru ani. Akademik Lomonosov, prima centrală nucleară plutitoare din lume, produce energie pentru 200.000 de oameni folosind tehnologia nucleară a noului val: reactoare modulare mici (SMR). Tehnologia este folosită și sub apă. Zeci de submarine americane care pândesc în adâncurile oceanelor sunt propulsate de SMR. Reactoarele modulare sunt mai mici și mai puțin costisitoare decât cele tradiționale și tind să devină următoarea mare speranță pentru o renaștere nucleară, pe măsură ce lumea caută cu disperare să reducă consumul de combustibili fosili, relatează CNN.

SUA, Rusia și China se luptă pentru supremație și la acest capitol.

Administrația Biden și companiile americane investesc miliarde de dolari în SMR în încercarea de a câștiga bani și influență globală. China este lider în ceea ce privește tehnologia nucleară și construirea de reactoare, iar Rusia produce aproape întreaga cantitate de combustibil SMR la nivel mondial. SUA încearcă să le ajungă din urmă.

Nu este un mister de ce SUA vrea să pătrundă pe piață. A pierdut deja cursa pentru energia solară și eoliană în fața Chinei, care acum este sursa principală de panouri solare și turbine eoliene. Problema cea mare: SUA nu a reușit să producă un SMR care să funcționeze eficient din punct de vedere comercial la sol.

Reactoarele modulare mici au un potențial uriaș pe piața globală care ar putea aduce mulți bani și joburi – SUA încearcă să vândă o întreagă serie de reactoare în alte țări.

Cu toate că SMR produc mai puțină energie – cam o treime dintr-o centrală nucleară tradițională – ele necesită mai puțin spațiu și pot fi construite în mai multe locuri.

Pentru unii experți, energia nucleară – în toate formele ei – are un rol important de jucat în tranziția spre energie regenerabilă.

Cursa uriașă pentru supremație pe piața energiei nucleare

Agenția Internațională a Energiei (AIE), care a venit cu cel mai realist plan de decarbonizare a lumii, a spus că este nevoie să avem de două ori mai multă energie nucleară până în 2050.

„Există cu siguranță o cursă uriașă. China și Rusia au mai multe înțelegeri pentru construirea de diverse feluri de reactoare în străinătate decât SUA. Aici trebuie SUA să le ajungă din urmă”, a declarat și Josh Freed, șeful Programului Climă și Energie al centrului de cercetare Third Way.

SUA încearcă să vândă tehnologia SMR unor țări care nu au folosit niciodată în istoria lor energia nucleară.

La nivel global, construcția de centrale nucleare convenționale a scăzut după dezastrul de la Cernobîl din 1986 și, din nou, după dezastrul de la Fukushima din 2011.

Acum, au încep să apară tot mai multe proiecte, dar majoritatea se află în China. Restul lumii s-a cam ferit de energie nucleară în ultimul deceniu.

CHANGJIANG, CHINA - AUGUST 10: Aerial view of the core module of China s Linglong One, the world s first commercial smal
Primul reactor modular mic (SMR) comericial din lume se construiește în China. Foto: Profimedia Images

AIE spune însă că urmează o renaștere nucleară. Organizația se așteaptă ca producția de energie nucleară la nivel mondial să înregistreze cea mai mare valoare din istorie în 2025.

Motivul: mai multe centrale nucleare tradiționale vor fi repornite în curând în Japonia, acestea fiind oprite după incidentul Fukushima, iar reactoare noi în China, India, Coreea de Sud și Europa vor intra și ele în funcțiune.

Energia nucleară, în general, nu generează emisii de carbon și produce mai multă energie pe metru pătrat de pământ utilizat decât orice alt combustibil fosil sau regenerabil, potrivit unei analize a Our World in Data.

SUA a pătruns pe piața Europei Centrale și de Est. Rusia se laudă cu centrale plutitoare

La summitul COP28 din Dubai, SUA a condus o inițiativă de triplare a capacității de energie nucleară a lumii care a atras alte 25 de națiuni.

Guvernul american a atribuit 72 de milioane de dolari pentru programul internațional SMR – cunoscut sub numele de FIRST – pentru a le pune la dispoziție mai multor țări din toată lumea cu tot ceea ce au nevoie pentru a cumpăra o serie de reactoare modulare mici construite în America.

SUA și companiile americane au reușit să pătrundă și pe piețele din Asia de Sud-Est – o regiune care încearcă să nu mai depindă așa de mult de China – precum și în Europa Centrală și de Est, acolo unde țările care erau dependente de gazul rusesc au rupt legăturile cu Rusia lui Vladimir Putin.

Russia: Akademik Lomonosov floating nuclear power unit arrives in Pevek, Chukotka Autonomous Area
Centrala nucleară plutitoare Akademik Lomonosov poate produce energia necesară pentru 200.000 de oameni. Foto: Profimedia Images

Aceste eforturi amenință ambițiile Rusiei pe plan extern. Rusia a construit sau a proiectat deja centrale nucleare tradiționale pentru China, India, Bangladesh, Turcia, Slovacia, Egipt și Iran.

Mai mult, Rusia curtează țările cu nava Akademik Lomonosov din Siberia: directorul general al companiei nucleare de stat din Rusia a spus anul trecut că zeci de țări și-au exprimat interesul pentru reactoarele modulare plutitoare rusești.

Rusia mai are un avantaj: aprovizionează aproape întreaga cerere mondială pentru combustibil SMR – un tip de uraniu slab îmbogățit de înaltă calitate cunoscut sub numele de HALEU.

SUA a pornit cu stângul în cursa pentru reactoarele modulare mici

SUA și Marea Britanie, însă, investesc tot mai mult în producția acestui tip de combustibil, care este esențial pentru două dintre cele mai importante proiecte SMR noi: unul este desfășurat de X-energy în Texas, celălalt de compania TerraPower a lui Bill Gates.

China nu construiește foarte multe centrale nucleare în țări străine, dar fiind singura țară cu un SMR operațional pe pământ, Beijingul se află într-o poziție bună pentru a câștiga o mare parte din piață.

Companiilor americane din domeniul energiei nucleare le este foarte greu să concureze cu cele din țări precum Rusia și China, care beneficiază de pe urma utilităților statului și nu trebuie să demonstreze că sunt eficiente din punct de vedere economic.

Rolls-Royce Potential Locations For New Nuclear Reactor Factories
Reactoarele modulare mici au un potențial uriaș pe piața globală. SUA încearcă să vândă o întreagă serie de reactoare în alte țări, inclusiv în România. Foto: Profimedia Images

Abordarea lor riguroasă în dezvoltarea proiectelor SMR ar putea avea însă și beneficii: aliații europeni, spre exemplu, au încredere în autoritățile de reglementare din America, în special în privința standardelor de siguranță.

SUA trebuie, însă, să demonstreze că tehnologia SMR este viabilă economic: în 2020, compania NuScale a fost prima care a primit o aprobare pentru dezvoltarea SMR, dar în noiembrie 2023 a anunțat că a pus capăt proiectului din Utah care ar fi trebuit să pornească primul val de SMR în America.

Costurile s-au dublat, ceea ce însemna că proiectul nu ar mai fi putut produce energie la un preț pe care oamenii ar fi fost dispuși să îl plătească.

Totuși, NuScale a declarat că va continua să lucreze cu ceilalți clienți interni și internaționali pentru a aduce pe piață tehnologia americană SMR, inclusiv în cazul proiectului din România de la Doicești.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri