Răspunsul Ungariei pentru UE după ce l-a criticat pe Viktor Orban că s-a întâlnit cu Putin: „Ignorăm. Suntem o țară suverană”

Data publicării:
viktor orban si vladimir putin
Viktor Orban s-a întâlnit cu Putin, după ce a vizitat Kievul. FOTO: Profimedia Images

Ungaria, ca ţară suverană, va ignora criticile UE în urma vizitei premierului ungar, Viktor Orban, la Moscova pentru discuţii cu preşedintele rus, Vladimir Putin, despre soluţionarea paşnică a războiului în Ucraina, a declarat vineri ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, care l-a însoţit pe şeful guvernului de la Budapesta în vizita de lucru a acestuia în capitala rusă, potrivit EFE, citată de Agerpres.

„Suntem o ţară suverană, aşa că nu cred că ar trebui să acordăm atenţie criticilor de acest gen”, a declarat el presei la Kremlin după întâlnirea dintre şeful guvernului ungar şi preşedintele rus.

Orban a sosit în capitala rusă vineri dimineaţa într-o vizită oficială surpriză, la trei zile după ce s-a întâlnit la Kiev cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, căruia i-a cerut să ia în considerare negocierea unei încetări a focului cu Rusia pentru a „accelera” negocierile de pace.

Cu puţin timp înainte de sosirea premierului ungar la Moscova, Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe, Josep Borrell, a declarat că Orban „nu reprezintă UE în niciun fel” în această vizită controversată.

Deşi Ungaria este în prezent statul membru al UE care deţine preşedinţia rotativă a Consiliului până la 31 decembrie, „aceasta nu implică nicio reprezentare externă a Uniunii”, a subliniat şeful diplomaţiei europene într-un comunicat.

Val de indignare în UE după întâlnirea Orban-Putin

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat, de asemenea, că Ungaria „nu are un mandat pentru a se angaja într-un dialog cu Rusia” în numele UE.

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a asigurat la rândul său că Viktor Orban nu reprezintă Alianţa în dialogul său cu Putin, deşi a recunoscut că Budapesta l-a informat în prealabil despre această vizită.

De asemenea, Kievul s-a distanţat, declarând că premierul ungar nu a convenit sau coordonat cu autorităţile ucrainene şi a respins „orice acord privind Ucraina fără Ucraina”.

După discuţiile cu Putin, Orban intenţionează să plece în Azerbaidjan pentru a participa la un summit informal al Organizaţiei Statelor Turcice (OTS).

În conferinţa de presă comună cu Vladimir Putin, Viktor Orban, care şi-a calificat vizita drept o „misiune de pace”, a afirmat că întâlnirea de vineri cu şeful statului rus a fost a 14-a la număr din 2009, subliniind că vizita de vineri a fost „mai specială decât cele anterioare”, remarcă MTI.

El a spus că Ungaria „devine încet-încet singura ţară din Europa” care poate vorbi cu ambele părţi beligerante.

Premierul a afirmat că doreşte să discute chestiuni importante cu preşedintele rus şi să evalueze poziţia acestuia cu privire la probleme importante pentru Europa.

Peter Szijjarto, ministrul de Externe, şi omologul său rus, Serghei Lavrov, au participat, de asemenea, la reuniunea de la Kremlin.

Editor : Bianca Chirilă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Ce pensie alimentară primește Ioana Ginghină de la Alexandru Papadopol pentru fiica lor, după divorț: „Nu pot...
Pro FM
Ce se știe despre fostul soț al cântăreței Sia. Cei doi au divorțat la mai puțin de un an de când au devenit...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Oligarhul moldovean Veaceslav Platon, cerere de eliberare pe cauțiune la Londra. Ce decizie au luat...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Cea mai mare economie a Europei, afectată de deficitul de locuinţe. Ce a declanșat situația
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile