Institutul pentru Studiile Războiului (ISW) din SUA arată în cea mai recentă analiză a situației din Ucraina că forțele ruse „vor încerca să-i înfometeze pe apărătorii rămași la fabrica Azovstal din Mariupol”, relatează The Guardian.
Autoritățile ucrainene spun că sute de militari și civili se află în interiorul fabricii de oțel și au cerut în mod repetat o încetare a focului pentru a permite civililor să plece în siguranță. Aceasta, în condițiile în care oamenii blocați înăuntru rămân fără mâncare și apă.
Ieri, din interiorul fabricii asediate a apărut o înregistrare video care arată femei și copii care au spus că „nu mai au putere” și că trebuie evacuați de urgență.
Moscova a declarat săptămâna aceasta victoria la Mariupol și a spus că forțele sale nu trebuie să preia controlul asupra fabricii. Kievul a spus însă că orașul continuă să reziste. Sâmbătă, un consilier prezidențial ucrainean, Oleksi Arestovici, a declarat că forțele ruse au reluat atacurile aeriene și au încercat să asalteze centrala.
„Apărătorii noștri rezistă, în ciuda situației foarte dificile, și chiar efectuează contraraiduri”, a spus el.
Potrivit ISW, forțele ruse vor încerca probabil să-i înfometeze pe cei care rămân în fabrică și nu vor permite evacuarea civililor adăpostiți acolo. ISW a mai spus că Rusia va continua să atace la sud-est de la Izium, la vest de Kreminna și Popasna și la nord de orașul Donețk.
„Forțele ruse vor crește probabil amploarea operațiunilor ofensive terestre în zilele următoare, dar este prea devreme să spunem cât de repede vor face acest lucru sau cât de mari vor fi aceste ofensive”, se arată în raport.
Editor : M.B.