Raport: Funcționarea statului de drept și-a revenit în SUA în 2022, după ani de declin accelerat în timpul președinției lui Trump

Data publicării:
Donald Trump
Donald Trump, fostul președinte al Statelor Unite. Foto: Profimedia Images

Funcționarea principiilor statului de drept în Statele Unite a început să-și revină în 2022, după ani de declin în perioada președinției lui Donald Trump, între 2017 și 2021, confirmă indicele anual al statului de drept, publicat, miercuri, de organizația World Justice Project. Totuși, SUA nu s-au recuperat complet și rămân sub nivelul din 2016.

„În timpul acestei perioade, declinul Statelor Unite a fost deosebit de evident în sfera limitării puterii executive, care a scăzut cu 16%'', a explicat directoarea executivă a WJP, Elizabeth Andersen, într-o discuţie prin telefon cu jurnalişti cu care a discutat despre concluziile raportului, relatează Agerpres.

Experta a subliniat că, inclusiv după ameliorarea care s-a înregistrat în acest an, SUA continuă să fie cu 15% sub nivelul la care se afla în 2016 în acest domeniu, care măsoară în principal responsabilitatea în faţa legii a actorilor guvernamentali.

În ciuda faptului că SUA înregistrează niveluri relativ înalte de aderare la principiile statului de drept prin comparaţie cu alte state, la mai mulţi indicatori pe care îi măsoară WJP ţara se află la coada clasamentului. Este vorba, între altele, de discriminare (poziţia 103 din 140 de ţări), accesul la justiţia civilă (115 din 140) sau discriminarea în sistemul de justiţie (121 din 140).

Comparativ, Canada ocupă postul 46, 68 şi respectiv 80 în cele trei categorii menţionate.

„În plus, Statele Unite înregistrează niveluri constant scăzute în ceea ce priveşte drepturile lucrătorilor şi imparţialitatea sistemului de justiţie”, a explicat Andersen.

În indicele global privind aderarea la principiile statului de drept, SUA ocupă locul 26 din 140 de ţări, în timp ce Canada se află pe locul 12.

În fruntea clasamentului se află nouă ţări europene - Danemarca, Norvegia, Finlanda, Suedia, Olanda, Germania, Luxemburg, Estonia şi Irlanda - şi Noua Zeelandă.

Tot în Europa, România se situează pe poziţia 38 la indicele global privind aderarea la principiile statului de drept, după Slovacia (poziţia 35) şi Polonia (poziţia 36), dar mult înaintea Bulgariei (poziţia 60) sau Ungariei (poziţia 73). Republica Moldova ocupă poziţia 68, iar Ucraina se clasează pe locul 76 în acest clasament, înaintea Serbiei (poziţia 83).

Belarus se situează pe poziţia 99, înaintea Rusiei, clasată pe locul 107 din 140 de ţări.

La coada clasamentului se găsesc ţări precum Mauritania, Myanmar, Nicaragua, Camerun, Egipt, Haiti, Republica Democratică Congo, Afganistan, Cambodgia şi Venezuela.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România acoperit de zăpadă la mijloc de noiembrie. Ninge fără oprire de....
Digi FM
Motivul pentru care Fuego nu s-a căsătorit până la 48 de ani: “Când ajungem în camera noastră, suntem niște...
Pro FM
Cheryl Cole, solista care l-a făcut tată pe Liam Payne, îndurerată la înmormântarea cântărețului. Mesajul din...
Film Now
Selena Gomez dezvăluie cel mai bun sfat pe care l-a primit de la o femeie: „Chiar funcționează!”
Adevarul
Americanii care vor să fugă de Trump și-au găsit refugiu în Sardinia. Orașul în care o casă costă 1 euro
Newsweek
Pensie mai mare la Mica Recalculare cu o condiție. De unde poate fi luat documentul?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
cartofi
Executivul a alocat mai mulți bani Programului de susținere a producției de cartof în acest an. Care este suma
Digi Animal World
Un bărbat s-a deghizat în crocodil și a încercat să-i atragă atenția unui aligator adevărat. Imaginile sunt...
Film Now
Joaquin Phoenix, gesturi atente și priviri pline de iubire pentru soția lui, Rooney Mara. Discreți și...
UTV
One Direction, reuniti pentru a-l conduce pe ultimul drum pe Liam Payne. Imagini emotionante de la...