Raid al poliției belgiene la sediul PPE din Bruxelles. Ancheta ar avea legătură cu campania lui Manfred Weber din 2019

Data publicării:
manfred weber in sediul ppe
Poliția a confiscat computere legate de o anchetă în curs privind presupuse fapte de corupție. Foto: Profimedia Images

Poliția belgiană a percheziționat marți sediul Partidului Popular European (PPE) din Bruxelles, scrie Euractiv, care citează surse apropiate anchetei.

„Polițiștii belgieni au făcut o percheziție la primul și al treilea etaj ale sediului partidului din Rue du Commerce”, a precizat sursa citată.

Potrivit informațiilor inițiale, poliția a confiscat computere legate de o anchetă în curs privind presupuse fapte de corupție în timpul campaniei electorale pentru Parlamentul European din 2019.

Potrivit presei germane, este vizat deputatul CDU Mario Voigt. Acesta a fost directorul campaniei online pentru liderul PPE Manfred Weber în timpul campaniei electorale din 2019, iar anchetele se concentrează pe atribuirea contractului pentru campania digitală unei companii din Turingia.

Voigt este acum liderul CDU din Turingia. Nu au fost oferite detalii despre scopul raidului.

PPE este cel mai vechi și cel mai mare grup politic european. O sursă PPE a declarat pentru Euractiv că o declarație de presă va fi transmisă în cursul zilei de astăzi

Editor : Robert Kiss

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri