Putin pierde controlul asupra unui membru al alianței sale militare. Armenia anunță că și-a suspendat participarea în CSTO

Data actualizării: Data publicării:
Putin și Pașinian la Moscova
Pașinian a acuzat alianța militară condusă de Rusia că „nu și-a îndeplinit obligațiile de securitate față de Armenia”. Foto: Profimedia Images

După mai bine de două decenii în care a făcut parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO), o alianță militară condusă de Moscova, Armenia și-a suspendat practic participarea din cauza tensiunilor tot mai mari cu Rusia lui Vladimir Putin, scrie Politico.

Prim-ministrul Armeniei, Nikol Pașinian, a declarat vineri pentru France24 că CSTO – un club al fostelor republici sovietice – „nu și-a îndeplinit obligațiile de securitate față de Armenia”.

„Acest lucru nu putea să treacă fără consecințe. Iar consecința este că, în practică, am înghețat participarea noastră la CSTO”, a spus Pașinian, care a acuzat Moscova că nu a intervenit în conflictul cu Azerbaidjan, un stat ce nu face parte din alianță.

Tensiunile au ajuns la cote maxime în luna septembrie, atunci când Azerbaidjan a lansat o ofensivă prin care a preluat din nou controlul asupra regiunii separatiste Nagorno-Karabah, ceea ce a provocat exodul a 100.000 de armeni.

Trupele de menținere a păcii ale Moscovei și-au abandonat posturile din regiune înainte ca Baku să lanseze ofensiva.

Pașinian a declarat la acea vreme că misiunea Moscovei a eșuat și că „din cauza evenimentelor din Ucraina, capacitățile Rusiei s-au schimbat”, devenind acum mai puțin dispusă sau capabilă să își apere partenerii.

Working trip of Russian President Vladimir Putin to St. Petersburg. Meeting of the Supreme Eurasian Economic Council.
„Acest lucru nu putea să treacă fără consecințe. Iar consecința este că, în practică, am înghețat participarea noastră la CSTO”, a declarat Nikol Pașinian. Foto: Profimedia Images

Armenia lucrează acum cu UE și SUA pentru a demara o serie de reforme democratice și pentru a consolida democrația, a mai spus premierul armean.

Comentariile lui Pașinian au apărut fix în ziua în care ministrul forțelor armate franceze, Sébastien Lecornu, a vizitat Armenia pentru a anunța semnarea unui nou acord de înarmare ce va include sisteme radar și echipamente de vedere pe timp de noapte. De altfel, Franța a pus de mai mult timp ochii pe foștii aliați ai Rusiei, cu care a încheiat mai multe înțelegeri pentru furnizarea de echipamente militare.

Cu toate că la granița ei se desfășoară o misiune UE, Armenia are mii de soldați ruși staționați pe teritoriul său, iar granițele sunt controlate de forțele de securitate rusești.

Pașinian a indicat faptul că aceste înțelegeri cu Rusia s-ar putea încheia, el a avertizat că „aceasta este un cu tot alt cadru legal-contractual” al apartenenței Armeniei la CSTO.

„Este foarte important să înțelegem detaliile aici și sperăm că prietenii noștri armeni ne vor explica totul”, a spus vineri purtătorul de cuvânt al Kremlinuui, Dmitri Peskov, despre declarația prim-ministrului armean, adăugând că Armenia nu a făcut niciun anunț oficial în legătură cu această decizie.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Zodiile care vor avea trei ani plini de noroc începând cu 2025. Trăiesc cea mai bună perioadă
Digi FM
Kevin Costner, vacanță în Aspen alături de fiica sa adolescentă. Actorul este tatăl a șapte copii
Pro FM
Soția lui Kanye West, într-o pelerină transparentă de ploaie, cu nimic pe dedesubt. El, cu mască pe față...
Film Now
I-a arătat imagini nud și i-a vorbit despre dependența lui de pornografie. Blake Lively l-a dat în judecată...
Adevarul
De când va fi fabricată Dacia Spring în Europa: va duce la o scădere masivă a costurilor
Newsweek
Ultimele vești de la Casa de Pensii despre indexarea pensiilor în ianuarie: Va veni direct majorată
Digi FM
Controversă după momentul Aurei Șova cu Marius Manole, din finala Vocea României 2024: "Respectul faţă de...
Digi World
O vedetă TikTok a murit la doar 19 ani din cauza unei boli foarte rare care afectează doar câteva sute de...
Digi Animal World
Cum arată câinele care valorează un milion de euro. A fost conceput și născut în România: „A câștigat toate...
Film Now
O dragoste ca a lor e rară. Julia Roberts, fotografie plină de tandrețe alături de soțul ei și declarație...
UTV
Andreea Balan si George Burcea, impreuna la serbarea fiicei lor, Ella. Au lasat in urma certurile pentru...