Putin joacă dur cu Trump: Promite puțin și continuă să țină Ucraina sub asediu. Ce spun analiștii despre obiectivul președintelui rus

Data publicării:
Ukraine War
Putin și-a reiterat condițiile pentru un armistițiu mai larg. Sursa foto: Profimedia Images

Vladimir Putin s-a apropiat de obiectivul său de a repara relațiile Rusiei cu Statele Unite și de a crea o prăpastie între SUA și Europa, oferind doar o contribuție modestă la eforturile de pace ale lui Donald Trump, scrie Reuters.

Înainte de convorbirea telefonică lungă de marți între cei doi președinți, partea americană declarase că va încerca să obțină acordul Rusiei pentru un armistițiu de 30 de zile, o propunere pe care Ucraina o acceptase în principiu ca prim pas către un acord de pace complet.

În schimb, Putin a fost de acord doar cu un armistițiu mult mai restrâns, în care Rusia și Ucraina să înceteze atacurile asupra instalațiilor energetice timp de o lună. El a avut grijă să asigure aparențele că Trump nu a plecat cu mâna goală: a fost pentru prima dată în mai mult de trei ani de război când cele două părți au fost convinse să reducă ostilitățile, chiar și pentru o scurtă perioadă, iar Casa Albă a declarat că discuțiile despre un armistițiu maritim în Marea Neagră, precum și un armistițiu mai larg, vor începe imediat.

Pauza în atacurile asupra instalațiilor energetice și pe mare ar reprezenta constrângeri semnificative pentru Ucraina, care, de la începutul războiului, a lovit puternic infrastructura petrolieră a Rusiei, o sursă-cheie de finanțare a războiului, și flota sa mult mai mare.

Însă Rusia este, pentru moment, liberă să-și continue ofensiva militară terestră - în special în regiunea Kursk din vest, unde este aproape de a alunga forțele ucrainene care au capturat o parte din teritoriul rusesc într-o incursiune surpriză în august anul trecut.

Ce l-ar face pe Putin să accepte un armistițiu total

Putin și-a reiterat condițiile pentru un armistițiu mai larg, care nu trebuie să fie folosit de Kiev pentru a se aproviziona cu arme și a mobiliza mai mulți soldați. Ucraina respinge aceste condiții.

Nigel Gould-Davies, specialist în Rusia la Institutul Internațional pentru Studii Strategice din Londra, a spus că Putin a respins efectiv armistițiul mai larg și că este puțin probabil să-l ia în considerare serios decât dacă Trump va pune în aplicare amenințările de a intensifica presiunea economică asupra Rusiei prin noi sancțiuni.

„A spus că este interesat (de armistițiu), dar a stabilit o serie de condiții clar inacceptabile pentru acesta. Este un ‘nu’ sub altă formă”, a declarat Gould-Davies.

Consilierii lui Trump au descris convorbirea telefonică drept un succes și un pas important către un armistițiu. „Până de curând, nu am avut cu adevărat un consens în jurul acestor două aspecte - armistițiul energetic și moratoriul pe infrastructură și cel din Marea Neagră - și astăzi am ajuns la acest punct, iar eu cred că este o distanță relativ scurtă până la un armistițiu complet de aici”, a declarat Steve Witkoff, emisarul lui Trump, pentru programul „Hannity” de la Fox News.

Însă Andrei Kozyrev, o figură pro-occidentală care a fost ministru de externe al Rusiei în anii '90 și care acum locuiește în străinătate, a declarat pentru canalul Dozhd că Trump nu a realizat nimic. „Este în totalitate în interesul lui Putin să continue războiul și să ducă America de nas”, a spus el.

O sursă rusă apropiată de Kremlin a declarat pentru Reuters că „Putin încearcă să pună presiune pe Trump și va continua războiul. Ucrainenii se vor retrage și vor pierde treptat teritoriu și oameni.”

Ce efecte are „armistițiul energetic”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a spus că Kievul este gata să sprijine un moratoriu asupra loviturilor energetice, dar în câteva ore, fiecare parte o acuza pe cealaltă că a lansat noi atacuri.

Chiar dacă un armistițiu energetic limitat ar rămâne în vigoare, nu ar reprezenta o concesie majoră din partea lui Putin, au spus analiștii. În schimbul opririi bombardamentelor asupra rețelei energetice a Ucrainei, el ar câștiga un răgaz de la frecventele atacuri cu drone asupra unora dintre cele mai mari rafinării de petrol ale Rusiei, care, de la începutul acestui an, au scos din funcțiune 3,3 milioane de tone - sau 4% - din capacitatea totală de rafinare a Rusiei, potrivit estimărilor Reuters.

Kozyrev a spus că Putin nu a cedat nimic prin acceptarea armistițiului energetic, pe care l-a descris oricum ca fiind „foarte vag”.

„În al doilea rând, acest lucru nu este deloc ceea ce spunea Trump, ceea ce a cerut și ceea ce au acceptat ucrainenii, adică un armistițiu (complet). Acesta este un armistițiu pe ținte selective. Nu este ceea ce s-a cerut”, a spus el.

De ce vrea Putin discuții doar cu SUA

În comunicatul său despre discuția telefonică, Kremlinul a spus că președinții au convenit să continue eforturile de a pune capăt războiului „într-un format bilateral”, o abordare care alarmează Ucraina și aliații săi europeni, deoarece se tem că Trump ar putea încheia un acord cu Putin care să-i marginalizeze și să-i lase vulnerabili în viitor.

Acesta a mai spus că cei doi lideri au discutat și domenii mai largi de cooperare potențială - în Orientul Mijlociu, precum și despre proliferarea nucleară și securitatea - având în vedere „responsabilitatea specială” a Rusiei și a SUA de a asigura stabilitatea globală.

Acest lucru se potrivește cu efortul lui Putin de a readuce Rusia la masa diplomatică, ca un egal al Statelor Unite, negociind pe picior de egalitate după ani de încercări conduse de SUA de a izola Moscova și de a o pedepsi cu sancțiuni economice.

„Este, desigur, un mare succes pentru Putin, care reușește să scoată relațiile bilaterale din dependența directă de conflictul ucrainean”, a spus analista politică Tatiana Stanovaya.

Gould-Davies a spus că este clar că Putin, care a prezentat și perspectiva unor afaceri profitabile cu companii americane, „vrea să trateze direct cu SUA și doar cu SUA” într-un efort de a rupe legăturile dintre Washington și aliații săi din NATO.

„Acest lucru lasă Europa în situația de a mobiliza foarte rapid resursele pentru propria sa apărare și cu speranța că va putea, într-un fel, să limiteze decuplarea care are loc”, a spus el.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„Țepe” cu apartamente pe litoral! Metrul pătrat în Mamaia Nord sare de 2.500 euro și surpriză: nu mai cumpără...
Digi FM
Andreea Bănică, cu ochii umflați de plâns pe rețelele de socializare. Artista și-a îngrijorat fanii cu...
Pro FM
Benny Blanco, despre începutul relației cu Selena Gomez: „Mi-am spus că voi avea un copil cu această persoană...
Film Now
Emma, actuala soție a lui Bruce Willis, declarații după ce actorul a împlinit 70 de ani: „A avut o zi...
Adevarul
Scenariu de coșmar pentru Europa: „Nu știu dacă putem să apărăm Moldova de o Rusie cu armata ucraineană...
Newsweek
O nouă tăiere de pensie. Pensionarii vor pierde 210 lei la pensie. „E nevoie de 10.000.000.000 lei”
Digi FM
Tablou superb de familie. Gal Gadot, înconjurată de dragostea soțului și a celor patru fiice ale lor: "Tot ce...
Digi World
Secretul din raftul cu condimente și ierburi aromatice. În ce se găsește acidul carsonic, un nou aliat în...
Digi Animal World
Autoritățile au crezut că au găsit un vultur rănit, dar când l-au analizat, au izbucnit în râs. Ce avea, de...
Film Now
Fiul lui Robert De Niro s-a transformat radical. Aaron Kendrick, surprins de paparazzi cu părul roz și tocuri
UTV
Mădălina Ghenea a defilat în lenjerie intimă pe străzile din New York. Actrița a întors toate privirile