Putin anunță că Rusia își suspendă participarea la tratatul de dezarmare nucleară New Start încheiat cu SUA. Reacția NATO și a SUA

Data actualizării: Data publicării:
Avioane rusești într-o bază militară
Avioane rusești într-o bază militară. Foto: Profimedia Images

Rusia își suspendă participarea la un tratatul New START cu SUA, care limita arsenalele lor nucleare, afirmă Vladimir Putin, potrivit Sky News. După anunțul liderului de la Kremlin, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat că regretă decizia Rusiei.

„Mă văd nevoit să anunț astăzi că Rusia își suspendă participarea la tratatul privind armele strategice ofensive”, a declarat Putin în fața legislatorilor.

Tratatul de reducere a armelor strategice, care a fost semnat pentru prima dată în 1991, a limitat numărul de rachete balistice intercontinentale din SUA și Rusia. New Start este ultimul acord de arme nucleare rămas între Rusia și SUA.

Putin califică drept „total absurde” solicitările occidentale de a inspecta instalațiile nucleare controlate de Rusia. El spune că SUA și NATO declară direct că obiectivul lor este de a învinge strategic Rusia.

Liderul de la Kremlin a mai susținut Occidentul este fie „cinic, fie prost” în ceea ce privește abordarea sa față de controlul armelor și față de Rusia, potrivit The Guardian.

Putin a mai spus că relația dintre Rusia și SUA s-a deteriorat, iar „aceasta a fost inițiativa SUA”.

Președintele rus a spus că „pas cu pas au început să distrugă sistemul de securitate mondială și controlul armelor”. Cu toate acestea, Putin a exclus posibilitatea ca Rusia să facă un prim atac nuclear. El a precizat că Rusia va efectua noi teste nucleare dacă SUA vor face acest lucru.

NATO regretă că Rusia îşi suspendă participarea la Tratatul New START

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a declarat marţi că regretă decizia Rusiei de a-şi suspenda participarea la New START, tratatul nuclear bilateral pe care îl are Moscova îl are cu Washingtonul, singurul acord care mai este în vigoare în privinţa arsenalului nuclear. Stoltenberg a cerut Moscovei să respecte acordurile existente.

Tratatul New START a fost semnat la Praga în 2010, a intrat în vigoare la 5 februarie 2011 şi a fost prelungit în 2021 cu cinci ani imediat după ce preşedintele american Joe Biden şi-a preluat mandatul. Tratatul limitează arsenalele nucleare ale Statelor Unite şi Rusiei la 800 lansatoare şi 1550 de focoase de fiecare parte. 

Rusia are cel mai mare arsenal de arme nucleare din lume, de aproape 6.000 de focoase, potrivit experţilor. Împreună, SUA şi Rusia deţin în jur de 90% din numărul focoaselor nucleare la nivel global, suficiente pentru a distruge planeta de mai multe ori.

SUA declară că suspendarea tratatului cu Rusia este „iresponsabilă”

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a numit decizia Rusiei de a-și suspenda participarea la Tratatul New Start „nefericită și iresponsabilă”. „Vom urmări cu atenție pentru a vedea ce face Rusia de fapt. Desigur, ne vom asigura că, în orice caz, suntem pregătiți să asigurăm securitatea propriei noastre țări și a aliaților noștri”, a declarat șeful diplomației americane.

Mai mult, Blinken a lăsat ușa deschisă pentru reluarea negocierilor. „Rămânem pregătiți să vorbim oricând despre limitările strategice ale armelor cu Rusia, indiferent de ce se întâmplă în lume sau în relația noastră bileterală”, a spus secretarul de stat al SUA.

Citește și: Delirul lui Putin la un an de la lansarea invaziei ruse în Ucraina. „Ei au început războiul, iar noi am folosit forța pentru a-l opri”

Editor : M.D.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
„La populaţie oprim pur şi simplu atât energia electrică, cât şi gazele”: Cinismul lui Ceauşescu în iarna...
Digi FM
Adriana Bahmuțeanu a reușit să-și vadă copiii, la peste o săptămână de la moartea lui Silviu Prigoană: “Sunt...
Pro FM
Cher dezvăluie că Tina Turner i-a cerut ajutorul pentru a-l părăsi pe Ike Turner, soțul ei abuziv: "Avea o...
Film Now
Tom Holland o caută periodic pe Zendaya pe Google: „Așa mă asigur că suntem bine”
Adevarul
Dacii au construit cel mai rezistent drum pavat din România. Cât va costa restaurarea lui, după două mii de...
Newsweek
ADEVERINȚA care asigură o creștere de pensie la Mica Recalculare. Ce venituri nepermanente contează?
Digi FM
Denis Drăguș, împăcare neașteptată cu familia sa, cu care nu mai vorbise de cinci ani. Tatăl atacantului: „Am...
Digi World
Întâlnire de record. Cea mai scundă femeie din lume și cea mai înaltă femeie din lume s-au cunoscut: "A fost...
Digi Animal World
Un cadou total neașteptat de Crăciun. Reacția angajaților unui magazin când au găsit un șarpe în brazii...
Film Now
Ralph Macchio, onorat cu o stea pe Hollywood Walk Of Fame: „Înseamnă totul pentru mine”. Cum arată azi...
UTV
Lidia Buble, inselata de fostul iubit: detaliul neasteptat care i-a dezvaluit adevarul despre „Maria”