VIDEO. Puştii care păcălesc războiul. Să-i cunoaştem pe elevii români din Transnistria
În Transnistria, numărul elevilor care învaţă în şcolile cu predare în grafie latină scade de la an la an. Tendinţa, care s-a accentuat după mai multe măsuri în forţă luate de autorităţile separatiste şi pe fondul hărţuielilor cotidiene de tot felul, devine o ameninţare existenţială pentru gimnaziile şi liceele româneşti de acolo. Dar cine sunt aceşti tineri născuţi după conflictul armat de pe Nistru, dar care, vrând-nevrând, sunt într-un fel prizonierii de lux ai unui război între timp îngheţat?
Directorii şcolilor româneşti din Transnistria, în mare măsură aceiaşi de 20 de ani, nu şi-au pierdut nimic din energia care i-a făcut să reziste umilinţelor şi pericolelor pe care le-au cunoscut. Timpul, însă, lucrează în defavoarea lor, iar pentru dascălii ceva mai tineri care să preia ştafeta conducerii acestor şcoli motivaţiile sunt cel mult de ordin simbolic. După cum îmi spunea zilele trecute unul dintre directorii seniori, la 30-40 de ani ai familia ta, mai apar şi nişte obiective personale, aşadar poţi avea multe de pierdut dacă-ţi măsori forţele cu sistemul impus de separatişti. Oricum, mai multe de pierdut decât au seniorii acum, odată ajunşi la 60-70 de ani.
Prezentul, însă, oricât de predispus unor reprize îndelungate de pesimism, încă oferă ocazii de revanşă. Motorul lor sunt chiar elevii din şcolile româneşti, care înţeleg perfect pe ce lume trăiesc, dar asta nu-i împiedică să sfideze cu brio realitatea.
Pe câţiva i-am cunoscut de curând, iar dacă au un numitor comun, acela este în primul rând gustul de a se implica civic, atât cât se poate acolo, în Transnistria, şi de a crea comunităţi deopotrivă virtuale şi reale, la şcoală şi în afara ei (priviţi şi filmuleţul pe care ei înşişi l-au făcut). Prin urmare, i-am rugat ca, folosind instrumentul lor preferat, Facebook, să dea fiecare „share” gândurilor, pasiunilor şi proiectelor de viitor la care se gândesc.
Haideţi, aşadar, să îi cunoaştem.
„Aş vrea să depun actele”
„Mă numesc Diana Strah, sunt elevă în clasa a XII-a сu profil real a Liceului Teoretic Evrika din oraşul Rîbnița. Am 18 ani”.
Şcoala în care învaţă Diana a trecut prin multe în ultimii 25 de ani (câteva detalii, AICI). În ciuda ostilităţii cu care instituţia este tratată de autorităţile separatiste, tânăra a ajuns elevă aici: „Şi eu, şi părinții mei ne-am născut în partea dreptă a Nistrului. Din anul 2006, familia mea s-a mutat cu traiul aici, în Rîbnița, iar eu am mers la școala cu grafie latină. Părinții mei mi-au ales-o pentru că e în limba mea maternă, ca să-mi cunosc istoria, tradițiile, neamul”.
O preocupă în primul rând faptul că numărul copiilor scade constant, detaliu subliniat, de altfel, de toţi directorii de şcoli româneşti din Transnistria.
Însă nici planurile personale ale Dianei nu au prea mult de-a face cu "a rămâne". Întrebând-o ce va face după liceu, afli că nu are dubii în privinţa destinaţiei, ci doar a specializării: „Aș vrea să depun actele la vreo universitate din România. Mă gândeam să fac să fac studiile mai departe în domeniul management, dar încă nu sunt hotărâtă”.
"Am prieteni care învaţă grafia chirilică. Fac floricele"
Dima Madan are 16 ani, este elev în clasa a X-a şi învaţă la una din aceste şcoli româneşti din Transnistria, Liceul Teoretic"Mihai Eminescu" din Dubăsari.
„Sunt foarte tare pasionat de muzică și de pictură, anul trecut am terminat școala de pictură. În al patrulea an m-a apucat o simpatie foarte mare față de chitară. Mi-am procurat o chitară, timp de un an am învățat singur, iar anul acesta am să merg la o școală de arte pentru a-mi dezvoltă potențialul”, povesteşte tânărul.
De ce învaţă la Eminescu? „Deoarece cred că în așa-numită Europă sunt mult mai multe șanse de a trăi o viață fericită, de asta ar fi bine să știu grafia latină, ci nu chirilică. Încă nu știu precis ce doresc de fapt să fac după liceu, dar știu precis că voi merge la o universitate sau în Moldova, sau în România, și nu în altă parte”.
Punctele forte ale şcolii? „Este un nivel înalt de predare”. Marele punct slab? „Condițiile rele de învățare, clasele foarte mici”.
Iată ce spune despre amicii lui care studiază la şcolile agreate de separatişti: „Am prieteni care învață grafia chirilică. Ceea ce face ei sunt "floricele", în comparație cu (ceea ce facem) noi. Ei se simt mai liberi deoarece au drepturi”.
Ne-au tăiat curentul ca să nu putem asculta imnul. Aşa că l-am cântat
Sandy Sceglov este un elev de 17 ani, în clasa a XI-a la Liceul Teoretic “Alexandru cel Bun” din orașul Bender
Merge trei-patru kilometri pe jos până la şcoală, unde cursurile încep dimineaţa la 8.20 şi consideră că sunt destul de clare motivele pentru care învaţă la o şcoală cu predare în grafie latină, în ciuda circumstanţelor nefaste. „Fiindcă sunt român și nu doresc ca separatiștii care au ocupat o bucată din țară să-mi dicteze în ce limbă să vorbesc”. „Arătăm că românii nu se lasă”, mai subliniază Sandy, căruia îi place „atitudinea directorului față de elevi” şi faptul că „se străduieşte ca noi să avem de toate”.
Dar, adaugă el, „nu îmi place că autoritățile de la Tiraspol nu ne permit să avem un singur bloc, astfel suntem repartizaţi în trei clădiri, ceea ce ne împiedică să participăm la diferite manifestări organizate în cadrul școlii”.
Lui Sandy Sceglov îi mai pare rău şi că nu au cantină şi nici sală de sport la şcoală - „după părerea mea sunt o necesitate pentru elevi”.
La fel ca alţi colegi de-ai săi, şi Sandy are „câţiva prieteni” care învaţă la şcoli cu predare în grafie chirilică. Puşti despre care zice că sunt mai norocoşi, întrucât „sunt ajutaţi de către Tiraspol”.
Discriminările cotidiene de care are parte doar pentru simplul fapt că frecventează liceul românesc sunt multiple. De pildă, povesteşte Sandy Sceglov, „nu e de ajuns că școala nu are sprijinul politicienilor acestui stat fantomă, Transnistria, dar nici nu ne permit să audiem imnul Republicii Moldova”. Pe 1 septembrie, la deschiderea anului şcolar, episodul a fost de pomină: „Ne-a fost deconectată lumina, astfel că am fost nevoiți să-l cântăm noi, tot liceul”.
Planurile de viitor îi sunt la fel de clare precum imaginea pe care şi-a format-o despre separatişti. „După liceu mă gândesc să mă duc să învăț în România, în Cluj-Napoca, la Facultatea de Drept.
Până una-alta, lui Sandy Sceglov îi plac filmele, muzica, sportul. Există însă un hobby pe lista lui care „justifică” nervozitatea separatiştilor: „Îmi place să citesc cărți istorice”.
Citiţi şi: Interviu cu directoarea unui liceu românesc din Transnistria
Cortina de Fier transnistreană, mărturii. Cum se predă în română, fugărit şi cu KGB-ul în ceafă
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
