Activiștii din Liban care militează pentru schimbarea unui proiect legislativ privind violul au organizat sâmbătă, 22 aprilie, un protest funebru la Beirut.
Peste 30 de rochii de mireasă au fost spânzurate de frânghii întinse în bătaia vântului, între palmierii de pe faleza din capitala Libanului, informează BBC.
Tulburătorul protest, reprezentând o instalație de artă contemporană, a fost organizat de artista feministă libaneză Mireille Honein și vizează controversatul Articol 522 din Codup Penal. În opinia artistei, acest articol creeză o bază abuzivă care deposedează de „identitate” victimele violurilor. Fiecare rochie, țesută din dantelă albă și hârtie de ambalaj, corespunde câte unei zile calendaristice, transfigurând, de fapt, metaforic iminența zilnică a violului în viața femeilor din Liban.
Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media
Ministrul libanez delegat pentru problemele femeilor, Jean Oghassabian, descrie Articolul 522 ca fiind o racilă „din epoca de piatră”.
Aprobate în luna februarie de către o comisie din Legislativul de la Beirut, propunerile de modificare a Articolului 522 - care face referire la cazurile de viol, răpiri de persoane și mariaj forțat – lasă o poartă juridică de scăpare celor acuzați de viol: eliberarea de răspundere penală a agresorului dacă acesta este de acord să se căsătorească cu victima.
„O lună are 31 de zile, iar în fiecare dintre aceste zile o femeie poate fi violată și forțată apoi să se căsătorească cu violatorul ei”, spune Alia Awada, activistă a organizației non-guvernamentale „Abbad”.
Activiștii speră că acțiunile lor îi vor determina pe parlamentari să elimine proiectul de lege atunci când va fi supus spre votare în Parlament, pe 15 mai.